Politic

BRAŞOV. Trei noi proiecte pe fonduri europene, pentru dezvoltarea turistică a staţiunii Râşnov

 

Un parc dendrologic, o grădină botanică şi un Skate Park, sunt trei proiecte care putea fi realizate în Râşnov cu fonduri europene, după cum ne-a anunţat primarul localităţii, Adrian Veştea. Acestea fac parte din strategia autorităţilor locale de diversificare a ofertei turistice din zonă.

Skate Park va fi amenajat pe Valea Cărbunării, în zona complexului de trambuline. Pentru realizarea acestei investiţii, estimată la cinci milioane de euro, autorităţile locale vor aplica pentru obşinerea de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa 7.1, prin care se pot solicita fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii din staţiunile turistice şi balneare.

Potrivit viziunii autorităţilor locale, deasupra trambulinelor va fi amenajată o pistă de circa 1.800-2.000 de metri lungime, pentru longboard (ce presupune utilizarea un tip de echipament sportiv oarecum similar cu un skateboard, dar mult mai lung şi mai rapid, datorită dimensiunilor roţilor).

Pentru iubitorii de acrobaţii cu rolele, biciclete sau skateboardurile vor fi realizate trei „piscine” (structuri semicirculare pentru acrobaţii). De asemenea, se va construi şi un perete de escaladă, precum şi gradene terasate (tribune) cu aproximativ 150 de locuri.

„Toată zona va fi una care va avea destinaţie sportivă şi de agrement. Ţinând cont de faptul că în perioada verii avem competiţii şi se fac pregătiri, dar nu avem aceeaşi amploare ca în perioada de iarnă, vrem ca zona respectivă să fie una vie. Practic, vom avea mai multe funcţiuni şi vom veni în sprijinul celor care practică aceste sporturi şi, de ce nu, să aducem şi competiţii sportive pe aceste domenii”, a declarat Adrian Veştea.

Grădina botanică şi parcul dendrologic vor fi realizate tot prin fonduri europene, valoarea fiecărui proiect fiind de cinci milioane de euro.
„Propunerea iniţială era ca acestea să fie amenajate în zona Pârâul Rece. A fost semnat chiar şi un parteneriat cu Facultatea de Silvicultură a Universităţii Transilvania. Aveam în vedere amenajarea, pe partea stângă, la ieşirea din oraş, a unui centru experimental, însă pentru acest proiect nu am primit aviz de la Ministerul Apărării Naţionale, pentru că în zonă este un poligon. Avem însă un acord verbal, pentru mutarea proiectului cu aproximativ 800 de metri faţă de amplasamentul iniţial. Pe terenul pe care l-am vizat prima oară s-au inventariat şi identificat speciile. Acum, odată cu relocarea proiectelor, va trebui să reluăm tot acest concept”, a precizat primarul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button