Educaţie

Modificare importantă la Bac și la Evaluarea Națională

 

Din acest an, candidații care vor face contestații la notele primite la Evaluarea Națională sau examenul de Bacalaureat vor lua la cunoștință sub semnătură că nota poate fi modificată în plus sau în minus, fără a mai fi nevoie de o diferență minimă, iar nota finală este cea de la contestații, potrivit unei decizii a Ministerului Educației Naționale.

„Anul trecut, domnul ministru Dumitru a decis să intervină cu această modificare și la contestații, ca acea contestație să fie admisă nu trebuie să mai aibă diferența pentru a decide nota finală. Și, de asemenea, nici lucrările care au avut note inițiale peste 9,50, în condițiile în care erau contestate, în varianta veche nota la contestație rămânea notă finală. Anul acesta, atât pentru evaluare națională, cât și pentru Bacalaureat, aceste diferențe nu mai sunt impuse, drept care candidații la aceste examene, atunci când solicită reevaluarea lucrării, iau la cunoștință sub semnătură că nota poate fi modificată în plus sau în minus și cu 0,10 și cu 0,50 de puncte. Aceasta este modificarea. (…) În condițiile în care sunt siguri de ceea ce au făcut în timpul examenului, pot solicita reevaluarea lucrării, pentru că, urmare a reevaluării, nota finală este cea de la contestații’”, a spus Ariana Bucur, secretar de stat în Ministerul Educației Naționale (MEN), fostă șefă a Inspectoratului Școlar al Județului Brașov. Conform metodologiei valabile până anul trecut , o contestaţie se considera admisă, dacă, după recorectare, se constata o diferenţă de cel puţin 0,5 puncte faţă de nota iniţială, diferenţa menţionată putând duce la creşterea, dar şi la scăderea notei. Tot în conformitate cu metodologia, făceau excepție de la regula admiterii lor contestațiile la notele peste 9.50, care erau acceptate, chiar dacă diferența de la a doua corectură e mai mică de 50 de sutimi. Și aici se aplica regula de admitere a contestației prin creștere sau scădere, fiind câteva situații și la notele mai mari. Acum, în cazul în care diferența între nota obținută inițial și nota de la contestații este mai mare de un punct, va fi constituită o altă comisie de evaluare a contestației și aceea va fi nota finală. 

Examenul de Bacalaureat a început deja, cu probele orale. Prima probă scrisă va fi în 26 iunie, la Limba și literatura română, urmând ca apoi să fie susținute, în 27 iunie, proba scrisă la Limba și literatura maternă, în 28 iunie proba obligatorie a profilului, iar în 30 iunie proba la alegere a profilului. Rezultalele vor fi afișate în 5 iulie, tot atunci putând fi făcute și contestațiile. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate în 10 iulie. 

Evaluarea Națională începe în 19 iunie, cu proba scrisă la Limba și Literatura română. În 21 iunie este programată proba scrisă la Matematică, iar în 22 iunie – la limba și literatura maternă. Rezultatele se afișează în 26 iunie, până la ora 16.00, după care, în aceeași zi pot fi depuse contestațiile. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate în 30 iunie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare