Educaţie

BAC 2017. Frauda înseamnă rămânerea pe tușă până în toamna lui 2018

 

Absolvenţii de liceu intră de luni cu adevărat în examenul maturităţii – Bacalaureatul, sesiunea de vară, odată cu susținerea probelor scrise. Potrivit datelor oferite de inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, prof. Mirela Blemovici, în centrel de examen din judeţul nostru sunt așteptați circa 3.000 de absolvenți de liceu, 90% provenind din promoția 2017.

După două săptămâni de probe aşa-zis „orale”, la care nu au primit note şi nici calificative admis/respins, ci și-au aflat nivelul de competenţe, mâine este examenul scris la Limba şi literatura română. Pe 27 iunie este programată proba scrisă la Limba şi literatura maternă, pe care o susţin candidaţii care au studiat în limbile minorităţilor naţionale. Pe 28 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), iar examenele din sesiunea de vară se încheie pe 30 iunie proba la alegere a profilului şi specializării.
Pe 5 iulie, până la ora 16.00, vor fi afişate rezultatele, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00. Între 6 şi 9 iulie vor fi rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie. La probele scrise, absolvenții pot să ia şi note de 5.00, dar notele de la fiecare probă în parte, adunate şi împărţite trebuie să dea o medie de minim 6.00, pentru a obține diploma de Bac.

Și tentativa se pedepsește

Elevii nu au voie să între în sala de examen cu: ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete și sunt obligaţi să lase obiectele interzise în sala de depozitare a obiectelor personale. Nu au voie să aibă asupra lor, în îmbrăcăminte, în încălţăminte, în penare sau în bănci manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, telefoane mobile, căşti audio, calculatoare. Candidaţii au voie să vorbească între ei sau cu exteriorul şi nici să schimbe între ei foi de lucrare, ciorne, notiţe sau orice alte materiale care pot fi folosite la rezolvarea subiectelor.

Cei care încalcă aceste reguli sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă au copiat sau au încercat să copieze. Ei nu mai pot să participe la probele următoare din Bac, în sesiunile următoare nu le vor fi recunoscute notele obţinute la probele susţinute înainte de eliminare – nici la probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare