O zi, trei sărbători

Anul acesta, sărbătoarea Învierii Domnului a picat pe 1 Mai, Ziua Internațională a celor ce muncesc, dar și sărbătoarea populară de Arminden (Armindeni). În plus, conform legii, astăzi, fiind prima duminică din mai, în România se sărbătorește Ziua mamei. Cu atâtea cumulări, dar mai ales pentru că 1 Mai a picat duminica, anul acesta cei care muncesc au o zi liberă mai puțin.

Ziua Muncii și Arminden

Pentru români, ziua de 1 Mai este de multă vreme o zi de sărbătoare: în calendarul popular românesc ea se numește Arminden, fiind socotită „începătorul verii”, e Ziua Sf. Proroc Eremia, iar de peste 110 ani este și Ziua Muncii.

Contrar aparențelor întreținute după 1945, Ziua Muncii nu e o sărbătoare inventată de comuniști: în statele capitaliste, 1 Mai se celebra cu același sârg și, de fapt, scânteia primului 1 Mai s-a aprins chiar în Statele Unite ale Americii. În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat 1 Mai Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din 1886 din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Pentru a se dezice de socialiști, Federația Americană a Muncii a fixat cu ajutorul Congresului o nouă sărbătoare legală în calendar – Labour Day – în prima luni din septembrie.
În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890, evenimentul fiind redus, fără „tulburări muncitorești” importante. În perioada regimului comunist, de 1 mai, autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde, coloanele de muncitori în ținute festive fiind nevoite să scandeze lozinci și să poarte pancarte uriașe. În cinstea „clasei muncitoare”, în fabrici și uzine se organizau întreceri socialiste, – apărând sinistra lozincă: „sărbătorim 1 Mai prin muncă” -, se acordau medalii și ordine ale muncii. Indiferent de epocă, an de an, de 1 mai, românii au sărbătorit Ziua celor ce muncesc…, odihnindu-se. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarba verde, la mare ori la munte, delectându-se cu produsele „tradiționale”: mici și bere.

Ziua bețivilor!

În calendarul tradițional românesc, Armindenul sau Armindenii – numele zilei de 1 Mai – era o sărbătoare de „An Nou”, numită și „începătorul verii”. Cel puțin în acest an, vremea confirmă acest supranume. În tradiția populară, acestei zile i se mai spune și „ziua pelinului” sau „ziua bețivilor”. Nelipsite din această zi erau petrecerile câmpenești, la iarbă verde, la pădure, în vii și livezi, unde se mânca miel fript și se bea vin roșu amestecat cu pelin pentru „schimbarea  sângelui” și pentru apărarea de boli, în special de ciumă. Originea obiceiului nu e clar stabilită, B.P. Hasdeu considerând că numele „arminden” ar fi de origine slavă: „Eremeev Den” = „Ziua  Sf. Ieremia”, care este prăznuită în calendarul ortodox pe 1 mai. Românii numesc „armindeni” și ramurile verzi sau pomii întregi nelipsiți la „zi întâi de mai”, de aceea etnografii o consideră o sărbătoare dedicată vegetației și zeului protector al vitelor, cailor, holdelor, livezilor și viilor. În această zi, obiceiul caracteristic e împodobirea porților și a  caselor cu ramuri verzi ori împlântarea unei prăjini înalte cu ramuri în vârf sau chiar un arbore întreg, curățat până spre vârf și împodobit cu cununi de flori și spice de grâu, numit Arminden, Maial, Maiagă sau Pom de Mai.

Două legende creștine
Obiceiul prinderii ramurii verzi sau al împlântării Pomului de Mai în această zi s-a amestecat cu două legende creștine. Una dintre ele spune că, urmărit de păgâni, Hristos S-a ascuns într-o casă, unde ucenicii au atârnat o creangă verde, gestul fiind repetat de creștinii din alte case pentru a-i deruta pe urmăritori. Potrivit altei legende, inspirate dintr-un episod al Noului Testament, ramura verde este legată de uciderea pruncilor de către Irod, pentru a scăpa de Iisus. După ce au tăiat o zi întreagă capetele copiilor de vârsta lui Iisus, ostașii lui Irod ar fi pus semn o creangă verde la casa unde ajunseseră și de unde urma să reînceapă a doua zi măcelul. Dar în timpul nopții, oamenii au pus ramuri verzi la toate casele, înșelându­l pe Irod și salvându-L pe pruncul Iisus.

Ziua Mamei, doar în România

Ziua mamei se sărbătorește, începând cu anul 2010, în prima duminică a lunii mai, respectiv la 1 mai, anul acesta. A fost stabilită prin Legea 319/2009, totodată fiind instituită și Ziua tatălui, care se sărbătorește, începând cu anul 2010, în cea de-a doua duminică a lunii mai. Inițiativa pentru instituirea acestor două sărbători a avut-o, în luna iunie 2009, Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), precum și un grup de opt parlamentari.

Prin sărbătorirea Zilei mamei, este subliniată importanța acesteia în viața de familie și în universul copilului. Până în anul 2009, România era printre puținele state ale lumii, care, în lipsa unei Zile a mamei, a marcat doar Ziua femeii, la 8 martie, extinzându-i acesteia aria de semnificații.

La nivel mondial, în decursul anului, această zi este marcată la aproximativ 24 de date diferite, printre acestea numărându-se 8 martie, când este celebrată și Ziua internațională a femeii, sau 21 martie, prima zi de primăvară, când este aniversată în peste 10 țări.

Totuși, ziua mamei este, de regulă, sărbătorită în a doua duminică a lunii mai, de circa 60 de state ale lumii, printre care: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveția, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, țările baltice, statele din America de Sud, țările nordice.