Expres

BRAȘOV. Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie caută directori

 

Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Brașov a scos la concurs posturile de director medical, director financiar-contabil și director de îngrijiri. Pentru acesta din urmă, înscrierea s-a încheiat, iar astăzi s-a dat rezultatul primei etape – cea de verificare a îndeplinirii condițiilor de concurs (proba dosarului). Două candidate s-au înscris – una a fost admisă, Magdalena Diana Țintea, și cealaltă, Elena Marțafoiu, fiind respinsă pentru lipsa unor documente. Astăzi se afișează rezultatul final, dacă vor fi contestații, iar concursul – proba scrisă urmează a avea loc pe 18 iulie. Pentru postul de director financiar-contabil, dosarele se pot depune până mâine, iar luni, 15 iulie, are loc prima etapă, a dosarului (verificarea îndeplinirii condițiilor de concurs), cea de-a doua, proba scrisă, fiind programată în 22 iulie. Pentru funcția de director medical, înscrierile se fac până în 16 iulie, în 17 iulie are loc prima etapă, a dosarului (verificarea îndeplinirii condițiilor de concurs), iar proba scrisă e programată pentru 24 iulie.

În același timp, spitalul este condus interimar de dr. Nicușor Bîgiu, pentru că o instanţă a Tribunalului Braşov a decis, la începutul lunii martie, prin ordonanță președințială, suspendarea concursului organizat de Consiliul Judeţean pentru postul de manager al Spitalului de Neurologie şi Psihiatrie. Procedura a fost atacată în instanţă de către managerul în funcție la acea vreme, dr. Ioan Alexandru Grigoriu, pe care comisia de concurs l-a exclus după prima etapă, cea a îndeplinirii condiţiilor, de fapt cea a dosarului, care a avut loc în 21 februarie. Dr. Grigoriu  a fost respins din cauza lipsei unor copii certificate după anumite documente, potrivit paginii web a unităţii medicale: spnbrasov.ro. După ce și contestația i-a fost respinsă, dr. Grigoriu a atacat în contencios administrativ decizia, cerând anularea actului prin care a fost scos din cursă. Plângerea a fost făcută pe 26 februarie, iar pe 5 martie, medicul a obţinut o ordonanţă preşedinţială prin care concursul este suspendat, până la judecarea pe fond a speţei. De atunci, însă, procesul a tot fost amânat, următorul termen fiind stabilit pentru septembrie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare