Economic

România are cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 până în prezent

 

În momentul de față, România are cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 încoace, iar acest lucru este posibil pentru că nu se mai fac reforme, a afirmat Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania, la o conferință de specialitate, informează Agenția Agerpres.

„Această creştere (economică – n. r.), din nefericire, s-a făcut pe o dinamică lentă a investiţiilor şi s-a făcut cu preţul unei intensificări a deficitelor, deficitul intern, finanţele publice şi deficitul extern, poziţia României în raport cu restul lumii. Observaţi deteriorarea deficitului de cont curent şi cumulând cele două deficite avem cel mai ridicat nivel de dezechilibru macroeconomic din 2012 până în prezent. De ce? Pentru că din 2012 până în prezent nu se mai fac reforme. De când s-a terminat ultimul acord cu FMI s-au terminat şi reformele şi atunci s-au implementat măsuri strict cu bătaie pe termen scurt şi s-a renunţat la măsurile de reformă, deşi vremurile economice pe care le-am traversat au fost ideale pentru reforme”, a arătat Andrei Rădulescu.

Din punct de vedere al ritmului de creştere economică, în ciclul post-criză România a avut cea mai bună dinamică din toate ţările din regiune, situându-se pe primele locuri în Uniunea Europeană, însă acest lucru nu se reflectă şi în stadiul de dezvoltare. Țara noastră ar urma să înregistreze o creştere economică de 4,2% în 2018, de 3,3% în 2019 şi de 3,1% în 2020, susține oficialul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare