Economic

Președintele CNIPMMR consideră că revoluția fiscală a dus la „creşterea costurilor pentru antreprenori”

 

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a afirmat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că revoluția fiscală a dus la creșterea costurilor pentru oamenii de afaceri din țara noastră.

„Această pseudo-revoluţie fiscală a însemnat creşterea costurilor pentru antreprenori. Toate salariile au fost afectate prin aceste mişcări fiscale pentru că, prin creşterea salariului minim şi prin obligativitatea de a renegocia contractele colective de muncă, practic, aproape toate salariile au fost crescute. Prin trecerea contribuţiilor mai puţin, pentru că aceasta a fost o măsură neutră, dar prin plata contribuţiilor la nivelul salariului minim aceasta a însemnat o creştere a costurilor pentru întreprinzători”, a declarat Florin Jianu.

De altfel, Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a realizat, în perioada 7 – 16 februarie 2018, un sondaj în rândul membrilor privind efectele creşterii salariului minim la 1.900 de lei, trecerii contribuţiilor la salariat şi creşterii contribuţiilor pentru salariaţii cu timp parţial.

Astfel, 81,4% dintre respondenţi au afirmat că majorarea salariului minim pe economie de la 1.450 de lei la 1.900 de lei a avut efecte de creştere a cheltuielilor de personal şi pentru alte categorii de salariaţi din întreprinderea lor decât cei angajaţi la salariul minim, în timp ce pentru 79,4% dintre ei a creat dificultăți. Totodată, 49,9% dintre participanţii la sondaj au subliniat că majorarea salariului minim va avea ca efect disponibilizarea unor salariaţi.

Pe de altă parte, 58,6% dintre respondenți spun că au întâmpinat dificultăţi în procesul de trecere a contribuţiilor, în timp ce 68,7% dintre ei au menţionat că, de la 1 ianuarie 2018, s-au confruntat cu situaţia de a avea salariaţi cu timp parţial de muncă (1-2 ore/zi) cu salarii mai mici decât cuantumul contribuţiilor sociale aferente întregului salariu de bază minim brut pe ţară (665 lei).

Respondenţii, în număr de 1.752, au fost în proporţie de 71,4% microîntreprinderi, 13,4% întreprinderi mici, 11,9% întreprinderi mijlocii şi 3,3% ONG-uri şi alte forme juridice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare