Economic

Patronii Euroins dau România în judecată

Patronii Euroins dau România în judecată

Grupul Eurohold, proprietarul bulgar al asigurătorului Euroins, fostul lider de pe piața asigurărilor auto obligatorii din România, a dat țara noastră în judecată la curtea de arbitraj de la Washington (ICSID), scrie Hotnews.
Bulgarii acuză că retragerea licenței de funcționare din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), survenită în primăvara anului trecut, ar fi fost ilegală și cer daune de 500 de milioane de euro.
Grupul bulgar a anunțat în mai multe rânduri că va da România în judecată și va cere daune similare.

Eurohold și EIG au declanșat procedura de arbitraj din cauza nerespectării de către statul român a obligațiilor care îi revin în temeiul tratatului bilateral de investiții dintre Bulgaria și România, inclusiv obligația sa de a acorda un tratament corect și echitabil companiilor. EIG a fost unul dintre cei mai mari investitori de pe piața asigurărilor din România, investind circa 280 de milioane de euro”, se arată într-un comunicat al Eurohold.
Grupul bulgar a precizat că a trimis anterior o notificare Guvernului, în care a solicitat soluționarea pe cale amiabilă, dar Guvernul român nu a discutat cu aceștia.

ASF a retras autorizația Euroins în data de 17 martie 2023, după ce a constatat o gaură de 2,2 miliarde de lei la capitalul de solvabilitate. În cursul lunii februarie 2023, Euroins a transferat în Bulgaria către Eurohold active în valoare de 1,6 miliarde de lei sub titlul unei reasigurări.
Lichidatorul vrea să recupereze activele Între timp, CITR – lichidatorul judiciar al Euroins – a dat în judecată Eurohold pentru a recupera sumele și activele transferate.

Recent, ziarul Libertatea a scris că Eurohold a mutat în afara grupului firma de reasigurare EIG Re, către care Euroins România a făcut inițial transferurile. De asemenea, Eurohold a încercat să intre la masa credală a Euroins România cu 500 de milioane de lei, tot în baza acelui contract, dar lichidatorul a respins solicitarea.
Raportul CITR privind insolvența a arătat, la rândul său, că Euroins nu avea suficiente fonduri pentru a acoperi obligațiile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
23 zile în urmă

E proces din ala inventat cu parandarat la romani?

Back to top button