Delicte

Polițist covăsnean, reținut pentru fapte de corupție

Polițist covăsnean, reținut pentru fapte de corupție…

Ofițerii Direcției GeneraleAnticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna,  au efectuat ieri trei percheziții domiciliare într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu și fals intelectual de către un agent de poliție din cadrul IPJ Covasna.


„În fapt, s-a reținut că, în anii 2023 și 2024, agentul de poliție a primit direct foloase materiale care nu i se cuveneau de la o persoană cercetată într-un dosar penal pentru a îndeplini, neîndeplini sau urgenta efectuarea unor activități procedurale într-o cauză penală, nu a înregistrat o plângere depusă de o persoană vătămată care reclama săvârșirea unei infracțiuni și a întocmit un raport care conținea date nereale pentru a justifica omisiunea înregistrării plângerii persoanei vătămate”, a informat DGA.


Tot ieri, s-a dispus reținerea agentului de poliție pentru 24 de ore, cercetările fiind efectuate în continuare de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al lucrătorilor Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, al Brigăzii Operațiuni Speciale Brașov și Serviciului Operațiuni Speciale Covasna. Polițistul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button