112

Crucea Eroilor de pe Masivul Caraiman va trece în administrarea MAN şi va fi reabilitată cu fonduri de la bugetul de stat

 

 

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, să treacă în adminsitrarea Ministerului Apărării Naţionale „Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război mondial” de pe Masivul Caraiman, trecând astfel în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

După preluare, imobilul se va reabilita din fonduri de la bugetul de stat sau prin atragerea de fonduri structurale pentru aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la Marea Unire, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Monumentul Eroilor necesită lucrări de reabilitare, se specifică în informare, acestea fiind estimate de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, la suma de 6 milioane de lei.

Primăria Buşteni a transmis o scrisoare de intenţie MAN pentru identificarea unor soluţii de finanţare la nivelul instituţiei militare pentru restaurarea monumentului.

Având în vedere importanţa deosebită a monumentului şi participarea în cadrul Programului Naţional „România 100” pentru aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la crearea statului naţional unitar român, a fost identificată ca soluție finanțarea lucrărilor de reabilitare de la bugetul anual aprobat MApN.

Crucea Caraiman este situată la altitudinea de 2.291 metri, conform Guinness World Record. Monumentul are o înălţime de 39,5 metri şi include un soclu din ciment de 8 metri. Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră.

 În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit iniţial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.

Monumentul a fost realizat prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ai României, în perioada 1926 – 1928, „întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei”, aşa cum stă scris pe placa comemorativă fixată pe partea nordică a soclului.

Potrivit documentelor de la vremea respectivă, realizatorii structurii metalice au fost Direcţia de Poduri din cadrul Direcţiei Generale CFR şi secţiile L1 şi L5 Sinaia, proiectanţii – inginerii români Teofil Revici şi Alfred Pilder, iar dirigintele de şantier – Nicu Stănescu.

Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii Constantin Procopiu şi George Cristinel, iar monumentul a fost inaugurat şi sfinţit pe 14 septembrie 1928, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

Construcţia monumentului a început în anul 1926 şi s-a finalizat în august 1928. Regina Maria a urmărit îndeaproape execuţia până la finalizarea ei.

Soclul monumentului a fost realizat în anul 1930 din beton armat îmbrăcat în piatră de calcar fasonată şi îngrijit rostuită. Soclul a fost construit la doi ani după sfinţirea Crucii, pentru o mai bună încastrare a ei, iniţial aceasta fiind introdusă direct în stâncă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare