Expres

Spectacol special, în premieră la Brașov

Spectacol special, în premieră la Brașov

În Săptămâna Mare a Paștelui ortodox, Opera Brașov prezintă, în premieră, spectacolul cu oratoriul pascal „În vremea aceea”, compus de preotul Ioan Popescu Runcu. Reprezentația are loc astăzi, de la ora 18.30, în Sala Operei.

O lucrare impresionantă din repertoriul vocal-simfonic, o frescă muzicală pentru soliști, cor și orchestră, în nouă tablouri, care urmăresc patimile Mântuitorului așa cum sunt ilustrate în Evanghelii. Pentru prima dată pe scena Operei Brașov, invitată în acest spectacol extraordinar, veți putea urmări Corala bărbatească ortodoxă Armonia din Constanța a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijată de arhidiacon, lect. univ. Ion Iulian Dumitru”, spune Cecilia Toma, purtător de cuvânt al Operei Brașov.

În distribuție: Iisus – Alexandru Chiriac, Fecioara Maria – Florentina Soare, Pilat Bas – Dan Popescu, Un apostol – Liviu Iftene, Martorul 1- Adrian Dumitru, Martorul 2 – Marian Rește, Martorul 3 – Andrei Lucian Ionescu, Tâlharul cel bun – Ciprian Cucu, Tâlharul cel rău – Ștefan Schuller, Vestitorul – Valentin Marele, Recitatorul 1 – Mihai Irimia, Recitatorul 2 – Corul Operei Brașov, solo bas: Șerban Dinu. Își dă concursul Orchestra Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia artistică poartă semnătura Andei Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Regie scenă: Cristina Roșu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare