Ce facem cu acești tineri, d-lor academicieni?

Academia Română a publicat recent o parte din lucrarea intitulată „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”. A atras atenția, deunăzi, o frază, una singură, din capitolul prim al acestei lucrări, intitulat „Proiectul I – Școala și educația în viziunea Academiei Române. România educată – Re Top 10”.

Înainte de-a ne referi la fraza respectivă, e de notat că acest capitol conține chestiuni de bun simț, multe clamate de ani întregi de profesori, de diverși formatori de opinie, de jurnaliști ș.a.m.d. Nu sunt spectaculoase, de natură să facă deliciul acelei prese și-a ceea ce se numește „social-media” avide de scandal, de „șoc”, de păruială. De altfel, nici nu e rolul Academiei să facă show mediatic.

Iată, de pildă, este în afară de orice dubiu faptul că învățământul românesc trebuie să dobândească un caracter predictiv, să se perfecționeze și să se adapteze calificările profesionale la cerințele reale și de perspectivă ale economiei și societății în ansamblu. Este, de asemenea, dincolo de orice îndoială că, pentru creșterea performanței în educație, e musai să fie eliminat politicul din învățământ. Sau necesitatea regândirii sistemului de elaborare a manualelor, creșterii atractivității profesiei de dascăl (prin măsuri cum ar fi locuințe de serviciu, asigurări medicale speciale etc.), în paralel cu elaborarea unor criterii de performanță și a unei metodologii coerente pentru evaluarea cadrelor didactice.

Să revenim, însă, la ceea ce a atras atenția. E o singură frază din toată această parte a volumului al III-lea: „Pentru a se reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioară, prin părăsirea țării, credem că se impune ca orice absolvent de învățământ superior, beneficiar al subvenției de la buget, să fie obligat să lucreze în țară un interval de timp egal cu durata studiilor subvenționate sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională”.   

Citind fraza asta, impresia este că autorul nu cunoaște ce se întâmplă în viața reală cu mulți, alarmant de mulți absolvenți de învățământ superior, fie și „beneficiari ai subvenției de la buget”. Ok, să lucreze în țară, dar unde anume? Cunosc asemenea absolvenți, după cum în mod sigur cunoașteți și dvs., care n-au găsit de lucru după terminarea studiilor. Alții au acceptat slujbe în afara pregătirii lor: vânzători, agenți de asigurări, lucrători în benzinării, în case de pariuri, agenți de vânzări la firme imobiliare, șefi de depozit, chelneri și-așa mai departe. Există și absolvenți care au de optat: pleacă în străinătate la o slujbă mai bine plătită, poate chiar în specialitatea pentru care s-au pregătit, ori rămân în țară fie șomeri, fie la tejgheaua vreunui magazin, pe-o leafă de nimic. Ce facem cu acești tineri, domnilor academicieni? Îi obligăm să lucreze în țară patru-cinci ani, la tăiat shaorma ori la casa de marcat, îi punem să „deconteze” cheltuielile cu o pregătire profesională de care statul român n-are nevoie? Nu e corect!   

(sursa foto: Studentie.ro)