Economic

BRAŞOV. Fonduri europene pentru reabilitarea blocurilor. Vezi condiţiile!

  • bloc3_207469.jpg
  • bloc2_207470.jpg
  • bloc5_207472.jpg
  • bloc1_207473.jpg
 

Recent s-a lansat un apel de proiecte pentru obţinerea de fonduri europene destinate reabilitării blocurilor. Astfel, peste 50 de milioane euro fonduri nerambursabile sunt disponibile la nivelul Regiunii Centru pentru finanțarea proiectelor ce urmăresc creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari, se arată într-un comunicat de presă. Sunt avute în vedere blocurile construite între 1950 şi 1990, iar proiectele trebuie să urmărească reducerea consumului de agent termic și a poluării.

Proiecte cu Asociaţiile de proprietari

Este vorba de apelul de proiecte pe prioritatea 3.1 din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, lansat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

„Cererile de finanțare se vor depune de către Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) din mediul urban, respectiv primăriile de orașe, municipii din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, fiind elaborate însă în parteneriat cu Asociațiile de proprietari. O cerere de finanțare depusă poate solicita minim 100.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu poate depăși valoarea de 5 milioane euro. Din valoarea totală a proiectului, prin POR 2014-2020 se vor finanța 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, diferența de 40% fiind asigurată de către primării și Asociațiile de proprietari beneficiare. O cerere de finanțare poate include un număr maxim de 10 blocuri, fiecare dintre acestea constituind o „componentă” în cadrul proiectului, dar o primărie care se încadrează în condiţiile de eligibilitate prevăzute în prezentul ghid, poate depune mai multe cereri de finanţare“, se arată în comunicat.

Contractarea proiectelor se va face pe principiul „primul venit, primul servit“. Cei interesați de depunerea de proiecte au la dispoziție două luni pentru a întocmi documentele, a elabora și scrie cererile de finanțare. Cererile de finanțare se vor depune la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din Alba Iulia.

Vor fi finanțate:

„- îmbunătățirea izolației termice și hidroizolare a anvelopei clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol), șarpantelor, inclusiv măsuri de consolidare;

– reabilitarea și modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic – încălzire şi apă caldă de consum, parte comună a clădirii tip bloc de locuinţe, inclusiv montarea de robinete cu cap termostatic etc.

– modernizarea sistemului de încălzire: repararea/înlocuirea centralei termice de bloc/scară; achiziționarea și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldura si/sau centrale termice pe biomasa etc.;

-înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent din spațiile comune cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață;

– implementarea sistemelor de management al funcționării consumurilor energetice: achiziționarea și instalarea sistemelor inteligente pentru promovarea și gestionarea energiei electrice;

-orice alte activități care conduc la îndeplinirea realizării obiectivelor proiectului (înlocuirea lifturilor și a circuitelor electrice în părțile comune – scări, subsol, lucrări de demontare a instalațiilor și echipamentelor montate, lucrări de reparații la fațade etc.);

-realizarea de strategii pentru eficiență energetică (ex. strategii de reducere a CO2) care au proiecte implementate prin POR 2014 – 2020“, se mai arată în comunicat.

Mai multe informaţii se pot cere la adresa de e-mail: programe@adrcentru.ro.    


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button