Economic

Brașov. Drumuri construite ilegal, fără audit de siguranță! CNADNR: „E vorba de birocrație“

  • ocolitoare continuare Harmanului 2_201023.JPG
  • blocajocolitoaresanpetru4_217650.JPG
 

Mai multe drumuri și tronsoane de autostradă, inclusiv din Brașov nu au audit de siguranță rutieră, s-a anunțat azi. Informația a ajuns în spațiul public de la inspectorii Corpului de Control al Ministerului Transporturilor. Este o problemă serioasă care îi poate îngrijora pe șoferii care merg zilnic pe aceste drumuri. Practic, 20 de drumuri şi tronsoane de autostradă, aflate în construcţie, nu au audit de siguranţă rutieră. Printre drumurile cu probleme s-ar număra autostrada Transilvania, Bucureşti-Braşov, Arad-Nădlac, Orăştie -Sibiu şi Timişoara-Lugoj, centurile oraşelor Braşov, Bacău, Caracal, Tecuci şi Târgu Mureş, conform Digi 24.

„Ce era să facem? Să închidem șantierele?“

De vină pentru întreaga situaţie este legislaţia proastă din domeniu, dar mai multe voci spun că ar fi vorba și despre corupție. Raportul e posibil să ajungă și la DNA, ținând cont că lucrările de construire a infrastructurii rutiere s-au decontat de către Comisia Europeană, din fonduri neramburasabile.

O sursă de la Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), care a preferat să-și păstreze anonimatul, a recunoscut că aceste probleme există, sunt reale, dar că ar ține doar de „birocrație“. „Până anul acesta, din câte știu eu, nu au existat norme metodologice legate și de acest audit. Acum se încearcă să se rezolve problema.  Drumurile sunt bune, dar nu s-a rezolvat partea birocratică pentru că nu erau normele de aplicare a legii. Ce era să facem? Să închidem șantierele? Nu se poate așa ceva. Informațiile ajung în spațiul public și de la persoane care vor să facă rău companiei“, a spus sursa din CNADNR.

De la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, momentan nu am primit un răspuns oficial lămuritor referitor la auditul de siguranță rutieră a drumurilor din Brașov. Într-un mail, reprezentanții instituției au precizat că solicitarea noastră a fost trimisă către CNADNR.

Drumuri pline de gropi

În aprilie, fostul director general al CNADNR Mihai Basulescu spunea că șoferii riscă, în orice moment, să facă accidente pe autostrăzile din România, din cauza că ele sunt pline de gropi și au mari probleme, conform Agerpres. Noile porțiuni de autostradă, construite în ultimii ani, au probleme de rezistență – au spus de multe ori angajați ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR). Acuzațiile au fost aduse în conferințe de presă de membri ai „Inițiativei pentru Restructurarea și Reprofesionalizarea CNADNR SA”, formată din foști angajați ai CNADNR.

Revenim cu amănunte


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare