Economic

Brașov. Companiile pot accesa finanțări pentru sprijinirea investițiilor în cogenerare de înaltă eficiență prin POIM 2014-2020

 

Firmele brașovene pot accesa, în această perioadă, finanțări pentru sprijinirea investițiilor prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, a anunțat Camera de Comerț și Industrie Brașov. Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) este un program european de finanțare nerambursabilă pentru proiecte de investiții în cogenerare de înaltă eficiență.

„Obiectivul specific 6.4 din cadrul Programului de Infrastructură Mare sprijină investițiile în cogenerare de înaltă eficiență, practic investițiile în energie. Societățile mari consumatoare de energie și parcurile industriale pot aplica în cadrul acestei finanțări să-și modernizeze centralele electrice. Pot obține o finanțare de 15 milioane de euro, care reprezintă 60% din valoarea totală a investițiilor, deadline-ul acestui program fiind la sfârșitul anului 2019”, a declarat Attila Szekely, șeful departamentului de Consultanță din cadrul CCI Brașov, într-o conferință de presă.

Practic, obiectivul 6.4 „Creșterea economiilor în consumul de energie primară produsă în sisteme de cogenerare de înaltă eficiență” promovează acțiuni de reducere a emisiilor de carbon și de creștere a eficienței energetice prin instalarea de noi capacități/modernizarea capacităților de cogenerare de înaltă eficiență. Astfel, se dorește obținerea de economii în consumul de combustibili/energie primară prin procese de cogenerare de înaltă eficiență și evitarea emisiilor de carbon aferente combustibililor fosili. Rezultatul final al implementării va fi creșterea puterii instalate și diminuarea ponderii gazului natural în totalul combustibililor consumați de aceste instalații prin favorizarea, acolo unde este posibil, a utilizării biomasei și a gazelor reziduale provenite din procese industriale.

Prin urmare, vor fi finanțate proiectele care au ca obiectiv realizarea/modernizarea centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficiență (maximum 8 MWe) pe gaz natural și biomasă, respectiv realizarea/modernizarea centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficiență care utilizează gaze reziduale (maximum 8 MWe) provenite din procese industriale.

Beneficiarii eligibili în cadrul programului POIM 2014-2020 sunt societățile din industrie, care înregistrează consumuri energetice de peste 200 tep/an și care pot dovedi un necesar util de energie termică pentru procesele industriale cu o durată de minim 4.000 h/an, precum și reprezentanții parcurilor industriale, subliniază Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate și nu poate depăși 15 milioane de euro echivalent în lei per proiect. Intensitatea măsurii de sprijin nu poate depăși: 80% din costurile eligibile ale proiectului pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici; 70% din costurile eligibile ale proiectului pentru întreprinderile mijlocii și 60% din costurile eligibile ale proiectului pentru întreprinderile mari. Sesiunea de depunerea a proiectelor se desfășoară până la 31 decembrie 2019. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button