Sănătate

[ViDEO] BRAȘOV. Dosar de sănătate cu matrice de securitate

  • IMG_3088_225091.JPG
 

De sâmbătă, Dosarul Electronic de Sănătate (DES) – o altă componentă a Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), ca și Sistemul Cardului Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS) – va deveni obligatoriu, atât pentru pacienţi, cât şi pentru furnizorii de servicii medicale, a anunţat ieri conducerea Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului (CASJ) Braşov, într-o conferință de presă cu prefectul judeţului, Ciprian Băncilă, în care a fost prezentată această noutate.
O parte dintre medicii de familie din judeţ ar fi iniţiat deja dosare, spun reprezentanţii CASJ Braşov, dar o evidenţă a lor încă nu există.

Sistem electronic… pe hârtie

Pentru pacient, lucrurile nu vor fi prea complicate, însă el va fi principalul beneficiar al acestei măsuri, susţin reprezentanţii CASJ Braşov. „Dosarul trebuie iniţiat de medicul de familie al pacientului şi doar de el, asta, bineînţeles, după ce a fost constituit. Informaţiile din dosar sunt proprietatea pacientului şi pot fi accesate de medici doar cu acordul pacientului, cu excepţia modulului privind «Sumarul de Urgenţă», care poate fi accesat şi fără acordul pacientului. Primul pas pe care trebuie să-l facă pacientul este să meargă la medicul de familie şi să ceară iniţierea dosarului. Medicul de familie îi va da o parolă. Va fi introdusă parola în prezenţa pacientului şi medicul va da o matrice de securitate – o foaie cu un tabel cu 64 de căsuţe în care sunt numere”, a explicat dr. Cătălin Şeitan (video 1), preşedinte-director general al CASJ Braşov.
Matricea, alături de cardul de sănătate, ar trebui să fie mereu asupra pacientului, pentru că este de fapt cheia de acces în bazele de date ale sistemului medical din ţară sau din străinătate. Adică, dacă un pacient ajunge pentru o procedură la spitale din ţară sau străinătate, nu este nevoie să ducă cu el vraful de hârtii şi dosare sau CD-uri pe care să imprime informaţiile sale medicale. Ele pot fi accesate de oriunde. Fiecare pacient braşovean îşi va putea vedea dosarul electronic accesând site-ul CASJ Braşov – casbv.ro, secţiunea Dosarul meu electronic, pe meniul din dreapta, după ce dosarul său va fi iniţiat.

Ce se întâmplă când cardul e „picat”

În cazul în care pică PIAS-ul, în principal sistemul cardului de sănătate, cum este cazul și acum se va lucra în sistem offline, dar doar dacă există conexiune la internet. În offline sau dacă pacientul a uitat cumva cardul de sănătate acasă, accesul la DES se va face printr-o poziţie de pe matricea de securitate, după autentificarea cu CNP-ul. „Matricea de securitate conţine 64 de poziţii. În cazul în care PIAS este indisponibilă, pacientul poate avea acces la dosarul electronic cu CNP-ul său – cu acesta se autentifică. Pentru fiecare accesare a DES-ului se foloseşte câte o poziţie din matrice. Acum îmi apare un mesaj: «Este necesar să vă adresaţi unui medic în vederea constituirii dosarului. Dacă acesta este constituit, vă rugăm să verificaţi dacă aveţi CNP-ul». Dacă apăsăm pe «Aflaţi mai multe», ne duce pe un link, unde noi, ca pacient, aflăm răspunsul la tot felul de întrebări: Cum se constituie Dosarul de Sănătate Electronic (DES) al unui pacient?; Cum se poate conecta pacientul la Portalul DES?; Cum se autentifică pacientul în Portalul DES?; Cum obține pacientul matricea de securitate?; De câte ori poate fi generată matricea de securitate pentru un pacient?; Cine poate consulta dosarul unui pacient?; Poate medicul consulta dosarul unui pacient când acesta nu este prezent? şi multe altele”, a explicat, printr-o demonstraţie, Ancuţa Daisa (video 2), director executiv interimar direcţia Relaţii Contractuale şi purtător de cuvânt al CASJ Braşov. De asemenea, matricea este utilă când mergem la un medic care nu are contract cu Casa. Pentru că, spre deosebire de card, însă, DES trebuie utilizat de toţi medicii, indiferent dacă lucrează în sistemul public sau în privat şi chiar de către cei care nu au contract cu casele de asigurări de sănătate. Aceştia din urmă vor trebui să facă o cerere la CAS pentru a primi un certificat digital, pe baza căruia se va „înrola” în PIAS.

DES nu ţine loc de card pentru calitatea de asigurat

Reprezentanţii CASJ au mai precizat că dosarul electronic nu dă informaţii dacă un pacient este asigurat sau nu. Cardul rămâne unicul instrument care validează calitatea de asigurat. Deşi obligatoriu, nu există sancţiuni pentru pacient, ci se mizează pe conştientizarea beneficiilor DES: „Acest dosar are avantaje enorme pentru pacient. De exemplu, un pacient de 60 de ani, cu patologii asociate, ajunge la Urgenţe cu vârsături şi durere de cap. Printr-un click, medicii din urgenţă vor afla istoricul său medical, tratamente, ce alergii poate avea etc, informaţii din Sumarul de Urgenţă. Altfel, există riscul să-i fie administrat un tratament care să-i dăuneze”, a mai explicat Şeitan. Pe de altă parte, va fi scurtat şi timpul de consultaţie la un medic specialist, de exemplu. Totul va fi aflat în câţiva paşi, fără ca pacientul să prezinte hârtii peste hârtii. De asemenea, după consultaţie, informaţiile sunt încărcate în DES, printr-un simplu click, susţin reprezentanţii CASJ. „Comunicarea între medicii specialişti va fi foarte rapidă”, a mai subliniat dr. Cătălin Şeitan.

Pacientul poate stabili ce medic are acces

Informaţiile pacienţilor din DES  sunt organizate în cinci mari module. „Sumarul de urgenţă” va cuprinde alergiile şi intoleranţele diagnosticate, protezele şi alte dispozitive medicale interne, transplanturile, procedurile medicale relevante pentru urgenţă, existenţa fistulei arterio-venoase, bolile cronice, bolile hematologice relevante pentru urgenţă, bolile transmisibile relevante pentru urgenţă, tratamentele curente şi internările recente.
Va mai fi un „Istoric medical”, cu alergiile şi intoleranţele diagnosticate, bolile cronice diagnosticate, istoricul de boli/diagnostice (altele decât alergiile şi bolile cronice), intervenţiile şi procedurile efectuate, serviciile medicale, imunizările şi tratamentele medicamentoase acordate în cadrul unor studii clinice. În modulul „Antecedente declarate de pacient”, în care fiecare persoană va putea să introducă informaţii, vor exista antecedentele medicale heredo-colaterale, antecedentele fiziologice, patologice, informaţiile despre mediul şi modul de viaţă, precum şi informaţiile despre consumul de alcool, tutun, cafeină sau droguri.
Un alt modul va fi „Date personale”, în care vor fi cuprinse prenumele, numele, data naşterii, sexul, vârsta şi grupul sanguin. În fine, modulul „Documente medicale” va cuprinde date şi informaţii medicale, din fişele de consultaţii ale medicilor din spital, dar şi prescripţii şi recomandări.
„Pacientul poate opta pentru ca anumite date să nu fie trecute în dosar, dar este indicat să existe acolo toate informaţiile necesare care pot face diferenţa în situaţii de urgenţă”, a avertizat Cătălin Şeitan.
Pacientul va putea să adauge informaţii medicale în modulul „Antecedente declarate de pacient”, dar şi să acorde sau să retragă dreptul de acces al unor medici la DES. Însă informaţiile din „Sumarul de urgenţă” vor putea fi văzute şi de medicii de la urgenţe, de exemplu.
„Este evident că aduce beneficii pentru cetățenii care apelează la doctor și eu cred că va salva și vieți”, a punctat prefectul Ciprian Băncilă (video 3).

 

Citiți și:

Din noiembrie vom avea toți dosar cu antecedente


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare