Expres

Amenzi de peste 40.000 de lei, pe DN 1, în județul Brașov. Radarele au fost puse în „cascadă”

Amenzi de peste 40.000 de lei…

Polițiștii Serviciului Rutier Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, au desfășurat ieri o acțiune pe DN 1, în sistem „cascadă”, având ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, în zonele în care au fost înregistrate evenimente rutiere pe fondul nerespectării regulilor de circulație.

Acțiunea a vizat, în egală măsură, și impunerea unui climat de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de autovehicule, dar și constientizarea participanților la trafic asupra dinamicii și a consecințelor accidentelor rutiere.


„În cadrul activităților desfășurate au fost angrenați 20 de polițiști ai  Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar pe sectorul de drum supravegheat de aceștia au fost constatate 67 de abateri rutiere, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale  în valoare totală aproximativă de 40.600 de lei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button