Sănătate

BRAŞOV. A fost pus la cale studiul de fezabilitate pentru noul spital regional

 

Astăzi a avut loc prima întâlnire a grupului de lucru extins, format din reprezentanți ai administrației locale și centrale – pentru construcția noului spital regional al Brașovului. La întâlnire au participat ministrul secretar de stat Cristian Vasile Grasu, primarul George Scripcaru, reprezentanți ai executivului Primăriei Brașov și Consiliului Județean Brașov, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, prefectul Marian Rasaliu și, ca invitați, reprezentanți ai BERD, consultanți, specialiști în domeniul medical și reprezentanți ai Asociației Noul Spital al Brașovului, inclusiv președintele acesteia, Dan Grigorescu, precum și senatorul Florin Orțan.

Discuțiile au pornit de la conceptul existent și au intrat într-o serie de detalii tehnice generale, care țin de costuri, accesibilitate, existența unui heliport, posibilitatea asigurării de servicii medicale specializate, asigurarea de spații de cercetare și învățământ la nivel universitar etc.

Reprezentanții ministerului au ținut să sublinieze că dincolo de costul de construcție estimat, de aproximativ 250 milioane de euro pentru un spital de 600 -750 de paturi cu toate facilitățile și care să fie la ultimele standarde în domeniu inclusiv după construcția lui, autoritățile locale trebuie să țină seama și de alți factori, precum asigurarea personalului și cheltuielilor de operare, care reprezintă de asemenea un important efort bugetar.

Un alt aspect îl reprezintă decizia asupra cărora dintre secțiile actuale ale Spitalului Clinic de Urgenţă Braşov vor trebui să rămână în oraș și să fie independente de noul spital, precum și câte vor trebui incluse în noul spital. Dar decizia finală va fi luată în funcție de studiul de prefezabilitate care va fi contractat de Primăria Brașov. Proiectul final trebuie să țină cont, de asemenea, de tendința de îmbătrânire a populației și de categoriile de beneficiari care vor avea nevoie de serviciile acestei unități spitalicești. 

„La invitația Primăriei municipiului Brașov, președintelui Consiliului Județean Brașov și Insituției Prefectului Județului Brașov, am participat la această discuție legată de noul spital de urgență Brașov, pentru care există un teren de peste 18.000 de hectare, așezat într-un loc la care accesul se face atât dinspre DN1, cât și dinspre șoseaua de centură, ceea ce este foarte bine, și care are în imediata apropiere inclusiv un campus de cercetare universitar. Principiile pentru care am venit aici sunt cele legate de modernizarea în sistemul de sănătate din România – vorbim de scăderea numărului de internări, creșterea gradului de ocupare a paturilor la peste 85%, creșterea numărului de servicii oferite în ambulator și îngrijire de zi. Acestea sunt principii fundamentale, care duc către o schimbare în organizarea unui spital românesc. În acest moment avem un concept. După ce Primăria va începe studiul de prefezabilitate, la care Ministerul Sănătății va oferi suport tehnic, vom putea discuta mult mai la obiect. Până atunci, vorbim de un concept, iar în opinia ministerului, spitalul de la Brașov ar trebui să fie un spital clinic de urgență cu 600-750 de paturi, care să acopere nevoile din toată zona, inclusiv câteva județe din jur, și să concentreze expertiza medicală într-un singur loc. Iar dacă vorbim de tehnologie medicală, este de preferat cea mai nouă tehnologie, la cel mai înalt nivel posibil, pentru a vorbi de un proiect fiabil și de durată”, a declarat Cristian Vasile Grasu, secretar de Stat al Ministerului Sănătății, coordonatorul Direcției generale de asistență medicală și sănătate publică și al Departamentului monitorizare implementare proiecte spitale regionale.

„Am creionat parcursul acestui proiect, drumul pe care îl avem de făcut, plecând de la detaliile și principiile enunțate de ministerul Sănătății și de către BERD, cu care toți suntem de acord. Noi vom ține cont de toate aceste principii și vom achiziționa expertiză de specialitate pentru elaborarea unui studiu de prefezabilitate referitor la acest proiect, care va sta la baza elaborării studiului de fezabilitate, în paralel cu ce are ministerul ca și strategie. Odată parcurse aceste etape, vom ajunge la o concluzie finală asupra structurii acestui obiectiv, ca și dimensionare, caracteristici, criterii și normative valabile astăzi și în viitorii ani, pentru că trebuie să avem un spital care să ofere condiții de top inclusiv în anii ce vor urma construcției lui. Desigur, în toate fazele proiectului ne vom consulta cu toate părțile implicate și cu toți partenerii”, a adăugat primarul George Scripcaru. 

Venera Vlad, Director asociat, Senior Banker pentru infrastructură municipală și de mediu, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, a precizat „Proiectul are în acest moment premise foarte bune de a se materializa, ceea ce nu este simplu de realizat: există un teren disponibil, există acte normative care spun că terenul va fi utilizat pentru această destinație, există o părere unanimă – atât din partea instituțiilor, cât și a mediului politic și al societății civile – asupra acestei priorități, ceea ce este extraordinar, pentru că un proiect de această anvergură are nevoie de cooperare și susținere. Azi am constatat această cooperare, am constatat că toate părțile implicate – autorități și societate civilă – consideră că este un proiect prioritar și doresc un proiect fezabil, iar mesajul dat de Ministerul Sănătății este că va ajuta la o primă dimensionare a acestui proiect. Și pentru discuția de astăzi, BERD a angajat un expert pe termen scurt exact cu rolul de a analiza situația actuală în ceea ce privește serviciile medicale, infrastructura, necesitatea, ca estimare preliminară a dimensiunilor care vor duce la un proiect fezabil, iar opiniile sale preliminare sunt asemănătoare opiniilor prezentate astăzi de minister și de autoritățile locale”. 

Cine sunt decidenţii?

Conform Dispoziţiei de Primar nr. 1921/2018, membrii Grupului de lucru constituit pentru realizarea obiectivului de investiţie Construire Spital Clinic Regional de Urgenţă Braşov sunt: viceprimarul Laszlo Barabas, arhitectul-şef al municipiului, Marilena Manolache, directorul executiv al Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, Anda Zamora, directorul adjunct al Direcţiei Tehnice, care gestionează departamentul de investiţii, Mihaela Gal, şeful Serviciului Cadastru, Georgeta Souca, decanul Facultăţii de Medicină, prof. univ. dr. Marius Moga, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate şi Asistenţă Medicală din cadrul Consiliului Judeţean, Adelina Mihaela Vasioiu, un reprezentant al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, dr. Dora Ana Godra. 

În data de 14 iunie, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a emis Ordinul nr. 763 privind constituirea Grupului de lucru în vederea realizării obiectivului de investiţie „Construire Spitalului Clinic de Urgenţă Braşov”, etapă necesară în vederea pregătirii documentaţiei pentru edificarea acestui obiectiv de investiţii.

Grupul de lucru al ministerului are următoarea componenţă: Cristian Grasu, secretar de stat, coordonează Direcția Generală De Asistență Medicală şi Sănătate Publică şi Departamentul Monitorizare Implementare Proiecte Spitale Regionale (din cadrul Ministerului Sănătăţii), Costin Iliuţă, director general Direcţia Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică, Carmen Angheluţă, consilier Direcţia Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică, Marieta Bărduţ, consilier Direcţia de Management, Structuri şi Unităţi Sanitare, Daniela Clad, consilier Direcţia Generală, Juridică şi Resurse, reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov. 

Conform precizărilor din acest act normativ, responsabilităţile grupului de lucru din partea Ministerului Sănătăţii sunt următoarele:
– asigură sprijin reprezentanţilor autorităţii administraţiei publice locale, în vederea îndeplinirii obiectivului de investiţie;
– identifică, împreună cu reprezentanţi autorităţii administraţiei publice locale, mecanismele de implementare a programului de modernizare a infrastructurii spitaliceşti, în vederea accesării de fonduri pe model parteneriat public-privat;
– participă la discuţii cu finanţatori externi, în vederea stabilirii cadrului necesar îndeplinirii acestui obiectiv.

foto: Andrei Paul/Primăria Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare