Expres

Prima zi din Florar, ziua pelinului și a bețivilor. Tradiții și superstiții

 

Până să se confunde cu Ziua Internațională a Muncii și să fie repudiată pentru că a fost confiscată de comuniști, în calendarul tradițional românesc, 1 Mai se numea Armindenul sau Armindenii și era o sărbătoare de „An Nou”, „începătorul verii”. Tot în tradiția populară, acestei zile i se mai spune si „ziua pelinului” sau „ziua bețivilor”. B.P. Hasdeu considera că numele „arminden” ar fi de origine slavă: „Eremeev Den” = „Ziua  Sf. Ieremia”, prăznuită în calendarul ortodox pe 1 mai. Arminden era și numele lunii mai, în calendarul popular românesc (alături de denumirea mai recentă, Florar/Florariu sau Frunzar). Zicala populară „Mai e Rai” caracterizează cel mai propice timp pentru agricultură. Românii numesc „armindeni” și ramurile verzi sau pomii întregi de la „zi întâi de mai” – obiceiul caracteristic fiind împodobirea porților, caselor și altor acareturi cu ramuri verzi sau chiar cu „pomul de mai”, având rol apotropaic (de alungare a spiritelor malefice) și fertilizator – de aceea etnografii o consideră o sărbătoare dedicată vegetației și zeului protector al vitelor, cailor, holdelor, livezilor și viilor.
Ceea ce s-a păstrat cu sfinţenie din tradiţia primei zile a lui mai: petrecerile câmpenești, acum numite la iarbă verde, la pădure, unde se mânca miel fript, și se bea vin roșu amestecat cu pelin pentru „schimbarea  sângelui” și pentru apărarea de boli, în special de ciumă.

În dimineața de Armindeni, oamenii se spală pe față cu rouă. Se spune că roua simbolizează belșugul, bogăția și sănătatea. Acest ritual al spălării feței cu rouă are loc în primele 3 zile din luna mai, iar în prima zi, cei care țin la tradiții se spală toată ziua cu rouă.

Gospodarii pun ramuri verzi la porți pentru a avea un an prosper: recoltă bogată, familie sănătoasă, bani mulți în punguță. Ramurile verzi care se pun în fața casei trebuie să vină din cea mai apropiată pădure. Este un mare păcat dacă sunt tăiați copacii apropiați de casă.

Armindenul, creanga verde din păduri, se pune noaptea, pe nevăzute, la fetele de măritat și la casele oamenilor harnici. Feciorii din Banat fac în noaptea zilei de 30 aprilie spre 1 Mai, fără a fi văzuți.

Totodată, pe 1 Mai încep să se culeagă plantele medicinale amare. De asemenea, este important de știut că în această zi pelinul are puteri magice.

La masa de prânz, se pune pelin lângă tacâmuri, pentru a îndepărta duhurile rele din încăpere și a ușura digestia.

Oamenii de la sate seamănă în ziua de Armindeni doar pepeni, castraveți și anumite soiuri de fasole.

Porumbul este de preferat să fie semănat până la Armindeni, altfel acesta nu va da roade.

Citiți și:

Și Google sărbătorește Ziua Muncii


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare