Expres

BRAȘOV. „Drumul rușinii” abandonat de constructorul spaniol, care cheamă statul în judecată

 

DN73 Pitești – Câmpulung – Brașov, cunoscut și sub numele de „drumul rușinii”, a rămas fără antreprenor. După nouă ani de contract și realizarea a aproape jumătate din lucrările de modernizare, constructorul spaniol Azvi a cerut rezilierea. Mai mult, a dat Compania de Drumuri în judecată.

Constructorul spaniol care lucra la reabilitarea DN73 a cerut rezilierea contractului cu statul român în vara anului trecut, se arată într-un răspuns al mininstrului Transporturilor Cătălin Drulă, la o interpelare a deputatului PNL de Argeș Dănuț Bica. Mai mult, constructorul a chemat Compania de Drumuri la Tribunalul București pentru constatarea rezilierii și solicitarea de pretenții financiare, se mai arată în răspunsul transmis de Drulă, zilele trecute. În același document se menționează că lucrările din contractul semnat cu asocierea condusă de spanioli au fost realizate în proporție de până la 50%. Informația privind stadiul lucrărilor pe DN73 apare și pe site-ul Companiei de Drumuri, unde mai scrie că „a fost recepționat un sector de 28,85 km. Pentru restul sectorului contractul a fost reziliat și se va lansa o procedură de licitație având ca obiect actualizarea proiectului pentru rest de executat. Documentația de atribuire pentru servicii de actualizare proiect se află în curs de elaborare”.

Contractul fusese rupt de ministrul Cuc pe șantier

În răspunsul către deputatul PNL, ministrul Transporturilor estimează că obiectivul urmează să fie finalizat în decembrie 2023. Modernizarea DN 73 (Braşov – Piteşti, cu o lungime de 103,25 km), proiect pentru care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obţinut o finanţare europeană, era realizată de Asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development – Tractebel. Contractul a fost semnat în iulie 2011, pentru suma de 275,86 milioane de lei lei, fără TVA. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 19 mai 2014, pentru pe segmentul din judeţul Argeş. În anul 2017, şantierul a ajuns şi în judeţul Braşov, însă constructorul a avut perioade lungi de inactivitate, invocând ba ploile abundente, ba faptul că nu au primit autorizaţie de construire pentru staţia de producere a asfaltului.

Cum proiectul s-a derulat cu mari sincope, în luna mai 2019, ministrul Transporturilor de atunci, Răzvan Cuc (PSD), era hotărât să rezilieze contractul cu constructorul spaniol Azvi, contractul fiind chiar rupt la propriu, demonstrativ, pe șantier. Asta a determinat o activitate febrilă pe șantier, iar Cuc s-a răzgândit. În vara anului 2019, în urma unei şedinţe convocate de regretatul director al DRDP Braşov, Horia Stancu, constructorul s-a angajat că va creşte ritmul lucrărilor, de cealaltă parte, drumarii dând asigurări că îl vor sprijini la înlăturarea problemelor birocratice pentru buna desfăşurare a proiectului. De atunci, lucrările au fost monitorizate permanent, astfel încât noile grafice de lucru să fie respectate şi să nu mai apară tergiversări nejustificate.

Fluctuație mare în echipa CNAIR

În iulie 2020, Mariana Ioniță, directorul general al CNAIR SA, a fost în inspecție pe șantierul pentru modernizarea DN73 și a acuzat deficiențe de management în propria ogradă. „Am constatat deficiențe mari de management ale echipei de implementare a proiectului din CNAIR în derularea acestui contract semnat în anul 2011. Persoanele responsabile cu execuția s-au schimbat în permanență fără să existe o abordare unitară a modului de urmărire a lucrărilor. Contractele derulate de companie trebuie urmărite îndeaproape, pe șantier, nu din birouri cum s-a întâmplat până acum. Fiind un contract semnat acum mai bine de 9 ani, este evident că între timp s-au schimbat legislația, normele și normativele de proiectare, tehnologiile de execuție, toate acestea având implicații în creșterea costurilor pentru finalizarea lucrărilor. Acum purtăm discuții pentru eliminarea blocajelor existente și pentru a vedea în ce măsură acest contract mai poate continua în această formulă”, declara atunci directorul general al CNAIR, Mariana Ioniță.

Pe de altă parte, la Bran și Moeciu se lucrează la rețelele de canalizare, printr-un proiect amplu, ceea ce întârzie realizarea lucrărilor la drumul național.

Valoarea proiectului este de 275 milioane de lei.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare