Cultură

UPDATE BRAȘOV. Ce spune fostul manager despre criza de la Teatrul „Sică Alexandrescu”

 

După un ping-pong al declarațiilor între Sindicatul Independent al Salariaţilor din Teatrul „Sică Alexandrescu” și colegii lor „greviști”, fostul manager, regizorul Claudiu Goga, a remis presei un comunicat în care își spune punctul de vedere despre criza de la teatru.

Reamintim că circa 13 persoane, actori și personal administrativ, protestează față de modul în care a decurs concursul pentru postul de manager al instituției, în special interviul pe care l-a susținut singurul candidat rămas în cursă, Dan Marius Zarafescu. Aceștia au decis să nu mai urce pe scenă, de joi încoace spectacolele fiind suspendate. Protestatarii au ieșit vineri seara în fața teatrului, cu bandă adezivă pe gură și au împărțit trecătorilor fluturași în care își explică gestul, apoi au făcut același lucru în Piața Sfatului. În schimb, sindicaliștii aduc acuze serioase fostului manager, regizorul Claudiu Goga, despre care spun că este de facto directorul instituției, deși și-a dat demisia în noiembrie 2015.

Goga acuză „aceeaşi manipulare şi aceeaşi diversiune, de către aceleaşi persoane”, ca acum aproape un an.

„Unii dintre colegii mei sindicalişti au publicat o serie de acuzaţii, prin care este comentată activitatea mea ca fost director al teatrului. Afirmaţiile cuprinse în declaraţia colegilor din consiliul de conducere al sindicatului acoperă sârguincios întreg spectrul: de la informaţii false, inexacte şi/sau incomplete, minciuni sfruntate, absurdităţi, până la calomnii. Asist cu amuzament amar la încercarea de a abate atenţia de la problema care a generat actuala criză a teatrului:  ocuparea postului de manager al teatrului într-un mod incorect. Se încearcă o diversiune, astfel încât atenţia să fie atrasă asupra mea şi a faptului că aş fi fost un manager rău al teatrului. Se încearcă astfel crearea unui alt subiect decât cel care ar trebui să ne preocupe.
Bunul sau răul management nu este o chestiune de percepţie, este o chestiune perfect măsurabilă, ca efect al legilor în vigoare, o chestiune cuantificabilă în date şi cifre, proiecte şi programe propuse, avizate, aprobate şi verificate de ordonatorul principal de credite. Sunt convins că dacă mi s-ar fi putut reproşa ceva din acest punct de vedere, nu aş mai fi fost director demult. Legea oferă ordonatorului de credite posibilitatea să oprească din activitate orice manager de teatru neperformant.

În cele ce urmează, câteva scurte precizări:
– toamna trecută am demisionat din funcţia de director al teatrului din cauza abuzurilor pe care le făcea primăria, prin persoana doamnei Cecilia Doiciu. Nu voiam să fiu complice la subminarea intereselor legitime ale teatrului
– în prezent sunt doar regizor angajat şi doar în această calitate sunt alături de colegii mei protestatari
– din momentul în care am demisionat nu am candidat la niciunul dintre cele trei concursuri organizate pentru ocuparea postului de manager al teatrului
– din poziţia de simplu angajat al TSA îmi doresc să am un director cât mai competent şi care să-şi ocupe postul printr-un concurs cinstit
– nu am niciun «merit» de a fi indus eu actuala criză în teatru pentru că interesul meu nu este o funcţie, ci performanţa instituţiei, iar colegii mei protestatari nu sunt atât de lipsiţi de personalitate încât să facă ceva doar pentru că le spun eu
– «meritul» pentru actuala criză este al modului în care s-a desfăşurat la concurs dialogul comisie-candidat, dialog la care colegii mei au fost martori  
– mi se pare injust că reprezentanţii primăriei au amânat dialogul cu protestatarii, preferând să se întâlnească doar cu cei care le transmit mulţumiri
– îmi doresc ca primăria Braşov să facă publică înregistrarea probei interviului (ultima probă din concurs) şi rog respectuos toată presa să se alăture acestei solicitări. Cred că analiza acestui interviu va lămuri pe toată lumea cine are sau nu dreptate;
 – criza care a intervenit acum la teatru este doar vârful iceberg-ului în ceea ce priveşte situaţia managerială a instituţiilor de cultură braşovene aflate sub egida primăriei şi consiliului local Braşov. De câţi ani opera şi filarmonica din Braşov au manageri interimari? De ce nu au fost scoase la concurs aceste posturi?
Nu sunt deloc surprins de atacurile asupra mea dacă mă gândesc la ameninţările pe care le-am primit (unele chiar de faţă cu martori) în timpul protestelor din toamnă, când peste 150 de personalităţi din teatrul românesc s-au solidarizat public cu noi.

Nu sunt deloc surprins că se încearcă şi acum ca şi atunci aceeaşi manipulare, pentru că ceea ce desparte cele două tabere din teatru sunt principiile şi valorile.

Alături de colegii mei, am decis să vorbim despre nedreptate, despre abuzuri şi despre intimidare. Se încearcă să fim reduşi la tăcere, iar noi decidem să facem auzită #voceacurajului”, a scris Claudiu Goga.

Citiți și:

BRAȘOV. Sindicatul Teatrului „Sică Alexandrescu” aduce acuze fostului manager

BRAȘOV. Scandalul de la teatru continuă! Echipa „grevistă” contraatacă

 
 

UPDATE BRAȘOV. Scandal la teatru! Reprezentațiile sunt suspendate!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare