Tradiții și superstiții în Joia Mare sau Joia Neagră

Joia Mare este şi o zi care abundă în tradiţii şi superstiţii. Ziua are, în calendarul popular, diferite denumiri zonale: Joia Mare, Joimari, Joia Neagră. O avalanşă de practici tradiţionale se adresează, în primul rând, pomenirii morţilor care „vin în fiecare an, în această zi la vechile locuinţe, unde aşteaptă până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor, adică sărbătoarea dinainte de Rusalii”, menţionează etnografii. De aceea, şi astăzi, în satele noastre, Moşii de Joimari aduc nenumărate practici de pomenire a morţilor: aşezarea vaselor cu apă la streaşină, aprinderea lumânărilor la morminte, împărţirea pomenilor, aprinderea focurilor rituale la care se vor încălzi sufletele morţilor. În unele sate se fac chiar „locuri de popas la porţi şi în răspântii”, adevărate camere în aer liber cu covoare, scaune şi mese pe care se pun colăcei, flori de primăvară, vase cu apă…  Toate acestea se înfăptuiesc întrucât se crede că sufletele strămoşilor se întorc astăzi acasă şi rămân printre noi până de Rusalii, când se face „împărţeala de plecare a sufletelor”, după care morţii se întorc în locurile lor cu tot ceea ce au primit în acest răstimp. Tot astăzi, se vopsesc ouăle şi se fac cozonacul şi pasca, în unele zone, dar în altele, în Vinerea Mare. Şi vopsitul ouălor are multiple semnificaţii funerare, numeroase legende pe teme biblice stând mărturie în acest sens. Cât despre ouăle împistrite (încondeiate) şi înroşite astăzi, se spune că nu se strică niciodată, iar dacă le îngropi în hotarul satului, întreg locul va fi ferit de grindină. Joimari era şi ziua până la care fetele şi femeile puteau să toarcă. Cele care nu şi-au cusut cămaşă nouă pentru Paşti până acum sunt pedepsite de Joimăriţă. I se mai spune Joimărica şi este cel puţin la fel de cumplită ca surata ei, Înătoarea, ce vine în Postul Crăciunului, fiind închipuită de ţărănci ca o bătrână hâdă (urâtă) şi rea care pedepseşte femeile leneşe, arzându-le degetele. Ea este cea care declanşează seria demoniacă a celor şapte joi de până la Ispas, numite Joile Verzi, interzicând totodată torsul pentru ca femeile, de acum înainte, să-şi dedice timpul exclusiv muncilor agricole de primăvară. Pentru a se apăra de ea şi de alte spirite malefice, oamenii spun astăzi „poveşti încheiate”, adică neştiute şi nemaiauzite, activând astfel magia cuvântului rostit.

Citiți și:

Joia Patimilor: Denia celor 12 Evanghelii, 12 lumânări aprinse