Mersul pe sârmă al lui Răzvan Lucescu

Răzvan Lucescu trăiește tumultuos în Arabia Saudită, gândindu-se numai la „dubla” cu Urawa Red Diamonds contând pentru finala Ligii Campionilor Asiei. Presiunea-i apasă, însă, pe umeri, dureros, la Al-Hilal Riyadh (la FC Brașov, la începuturile carierei sale de antrenor, cu „Vamă” și Neculaie, asta era doar o adiere de vânt), după ce echipa – una cu mari pretenții – n-a mai câștigat de… trei meciuri în competițiile în care este angrenată. Arabii n-au răbdare, sunt imprevizibili, astfel că „Juniorul” poate rămâne șomer dintr-un bobârnac, chiar dacă e lider în Prince Mohamed Bin Salman Cup League. Jurnaliștii de la Akhbarten au și început speculațiile privind schimbarea, invocând nume de înlocuitori, iar cap de listă este – se putea altfel – Cosmin Olăroiu, extrem de iubit de fanii „albaștri”.

Lucescu jr. face echilibristică, chinuitor, iar dacă rezistă și câștigă trofeul continental, va fi un erou nabab într-o țară unde fotbalul se mănâncă pe pâine. În caz contrar, va avea aceeași soartă ca „Reghe”, însă ieșirea din scenă se va face în liniște, cu pupături pe obraji și complimente de ambele părți – de fațadă, pentru că fiul lui „Il Luce” e, totuși, clădit dintr-un alt aluat.

„Nu pot spune că am mai mult timp la Ryadh decât în Grecia sau în România. Din contră. Dacă am prins o zi liberă la 2-3 săptămâni. Sunt într-o altă lume, mă adaptez încă la ceea ce e aici. O să încep să învăț câteva expresii în limba arabă, e o chestie de respect. Facem antrenamente seara, fiindcă jucătorii mei se roagă la ivitul zorilor și atunci nu putem să punem pregătirile în prima parte a zilei”, a relatat Răzvan Lucescu pentru libertatea.ro, menționând în continuare: „Contrar a ceea ce se crede, oamenii sunt foarte deschiși, comunicativi cu străinii, nu se uită strâmb. Normal, ca peste tot, sunt reguli pe care trebuie să le respecți. Însă nu simți nici un disconfort sau o teamă că poate să se întâmple ceva negativ cu tine, lângă tine. Ana, soția mea, e și ea aici, mă ajută din plin, aveam nevoie de iubirea, de sprijinul, de sfaturile ei, de confortul pe care mi-l oferă. Suntem într-o zonă rezidențială, care e plină de oameni de pe întregul glob și te simți la fel ca în orice metropolă din Occident. Oricum, eu, cel puțin, am timp doar să văd în fugă ceea ce se întâmplă, n-am vreme de piscină, de restaurante, de colindat”.