Texpert

BRAŞOV. Doar azil de noapte pentru oamenii fără adăpost

  • centru persoane fara adapost ian 5_201135.JPG
 

De câteva luni, „boschetarii”, în principal cei care au, pe buletin, „domiciliul” în Braşov, sunt primiţi la Centrul pentru Persoane Fără Adăpost (CPFA) doar pentru maximum nouă ore şi doar pentru a dormi îmbrăcaţi cu ceea ce au pe ei. Dimineaţa, la 7.00, cel târziu, chiar de plouă sau ninge, trebuie să părăsească instituţia, după ce li se oferă un pacheţel cu hrană rece.

După aproape 13 de ani de la înfiinţare, timp în care mulţi dintre beneficiari au stat cel puţin şase luni în camerele destinate centrului rezidenţial, instituţia de pe Strada Zizinului 126C funcţionează de câteva luni în regim de avarie, nici măcar pe jumătate. Motivul: lipsa acută de personal, ceea ce face ca instituţia să nu poată oferi servicii complexe persoanelor defavorizate sau măcar să-i poată supraveghea.

Cantina socială în regim privat

Din acest motiv, oamenii fără adăpost sunt primiţi doar noaptea, mai precis de la ora 22.00, când îşi pot face igiena personală (inclusiv deparazitarea) şi primesc haine de schimb, la ora 7.00, când li se oferă un pacheţel cu hrană rece şi li se arată uşa. Nici cantina socială a Primăriei, care fusese mutată acolo, de pe Bulevardul 15 Noiembrie, nu mai există. Oamenii sunt îndrumaţi spre cantina socială privată de pe Strada Gospodarilor din Bartolomeu, Cantina „Mulţumesc”, a Fundaţiei Bucuria Darului, unde primesc, în mod gratuit, un prânz cald şi hrană rece la pachet pentru seară. La CPFA nici nu mai au voie să intre cu nimic asupra lor în interiorul clădirii. Oamenii sunt disperați că nu li se permite să-și lase obiectele personale, pe care le obțin prin muncă sau le capătă. „Am fost vreo două luni la centru anul acesta. Faţă de anii trecuţi este groaznic. La 7 dimineaţa trebuia să plec. Lucram în schimburi, la pază, iar când ieşeam dimineaţa nu puteam să mă duc să dorm în centru, trebuia să umblu pe străzi, obosti, nespălat. Nu aveam voie să-mi las bocceluţa, nu puteam să-mi spăl hainele acolo. Mă certa patronul că nu am ţinuta îngrijită, cred că de aceea mi-am pierdut şi postul”, ne-a mărturisit Ştefan D., care, la peste 60 de ani a ajuns pe drumuri, după ce în urmă cu câţiva ani a rămas văduv şi a pierdut locuinţa RIAL pe care o împărţise cu soţia.
Din păcate, el a şi intrat în conflicte serioase cu angajaţii Centrului, care fac aproape imposibilă „convieţuirea” şi a refuzat să se mai ducă să doarmă acolo. Maria U. este pensionară şi a ajuns la CPFA Braşov din cauza unui credit, în urma căruia a rămas şi fără locuinţă, şi cu poprire pe pensie. Din acest motiv este nevoită şi să lucreze patru ore pe zi. Ghinionul ei a fost să ajungă pe drumuri exact de când centrul rezidenţial din cadrul CPFA nu a mai funcţionat, în mai 2015. La acea oră, doar patru persoane, faţă de zeci altădată, stăteau permanent în centru, două dintre ele fiind persoane cu handicap şi alte două având loc de muncă, dar şi lor le-au fost reziliate contractele de la începutul lui septembrie. Şi Maria se plângea de acelaşi lucru, că în fiecare dimineaţă era obligată să plece cu rucsacul în spinare şi să umble pe străzi până seara, că hainele erau spălate la comun, că nu primea în fiecare seară aceeaşi cameră, ca să poată să menţină curăţenia. Între timp, ea a găsit o soluţie mai decentă de trai. 

Adăpost de urgenţă, doar în perioade geroase

Atât fostul coordonator al CPFA, Daniel Popa, cât şi actualul, Ioan Mircea Baciu, au explicat că, în conformitate cu noua legislaţie, Centrul nu putea atinge standardele de calitate în serviciile sociale, drept care a intrat în reorganizare, urmând a fi delimitate clar centrul rezidenţial de adăpostul de noapte, dar şi creat un centru de zi. Concret, aici, braşovenii rămaşi pe drumuri  – în limita a 90 de locuri – ar trebui să beneficieze de cazare temporară (maximum şase luni, cu unele excepţii de prelungire), hrană, consiliere, sprijin pentru a găsi un loc de muncă sau a obţine venitul minim garantat (ajutorul social), ajutor în refacerea actelor de identitate şi asistenţă medicală primară. Cei din centrul de zi ar primi aceleaşi servicii, inclusiv posibilitatea de a-şi face igiena corporală şi un schimb de haine curate, evident, cu excepţia cazării. Adăpostul de noapte ar urma să funcţioneze ca până acum. Problema este, cum spuneam, lipsa de personal specializat. Acum, CPFA are un şef de centru, un psiholog, un asistent social, o îngrijitoare şi opt supraveghetori de noapte. „Nici ca adăpost de noapte nu funcţionăm prea bine. Beneficiarii noştri sunt cum sunt, dacă au consumat alcool, nu îi primim în centru şi asta îi face recalcitranţi. Şi fără alcool, au tot felul de tare, de probleme, nu le convine că trebuie să plece dimineaţa, unii s-au şi învăţat să ia totul de-a gata, casă-masă, fără să facă vreun efort. Procesul de reinserţie e mic, fiindcă le-a şi fost întreţinută dependenţa. Regulile se vor schimba când va fi repus în funcţiune centrul rezidenţial, care trebuie organizat astfel încât beneficiarii să se autogospodărească, să capete deprinderi de viaţă independentă”, spun cei de la CPFA.

Centrul se va reconfigura

Mariana Topoliceanu, directorul executiv al Direcţiei de Servicii Sociale (DSS) a Primăriei Braşov, care are în subordine şi CPFA, a confirmat că centrul se va reconfigura pe cele trei tipuri de servicii: adăpost de noapte, centru de zi şi centru rezidenţial de anul viitor, după ce vor ocupa posturile vacante impuse de normative. „Standardele de acreditare pentru aceste servicii sunt foarte dure, din Braşov, nu ştiu dacă şase centre le îndeplinesc. Degeaba vreau să furnizez un serviciu dacă nu am cu cine. Ca şi la celelalte centre ale noastre, aproape în fiecare lună organizăm concursuri şi nu se ocupă posturile, fiindcă salariile sunt mici şi munca e grea. Trebuie să facem în aşa fel încât să avem grijă şi de beneficiari, pentru care anul trecut s-au alocat 17.000 de lei de persoană, dar să nu-i expunem riscurilor pe angajaţi, care abia iau 12.000 de lei pe an. Şi, colac peste pupăzaă, mai vine şi Curtea de Conturi şi ne trage la răspundere că de ce le-am dat pacheţel cu mâncare”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare