Sport

Liga Naţională de hochei pe gheaţă devine o glumă proastă. ACSH Gheorgheni atacă, dar uită cum a tratat competiţia

Liga Naţională de hochei pe gheaţă devine o glumă proastă. În condiţiile în care Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Divizia I, Grupa A, al doilea eşalon mondial, unde vor juca „tricolorii” va începe pe 29 aprilie, Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a căutat o soluţie pentru a „închide” sezonul în LNH.

Astfel, în acest an nu se vor mai juca semifinalele, iar primele două clasate după disputarea meciurilor din middle season, Corona Braşov şi Steaua Bucureşti, au fost trimise direct în finală. Apoi, ACSH Gheorgheni, locul 3 în seria A din middle season şi SC Miercurea Ciuc, ocupanta primei poziţii în seria B, se vor duela pentru „bronz”. Se va juca în sistemul cel mai bun din 3 meciuri în ambele finale.

Este clar că soluţia găsită de Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă este una nesănătoasă, aberantă chiar. Nu poţi schimba regulile jocului chiar în timpul desfăsurării acestuia. Normal, oficialii de la ACSH Gheorgheni au ieşit la atac, lucru corect, în condiţiile în care ei ştiau că se vor juca şi semifinalele.

„Este inacceptabil. Inexplicabil. Un regulament dictatorial făcut de indivizi din federație care nu ar trebui acceptat nici măcar de echipele care joacă finala mare. Este împotriva sportului. Sunt 2-3-4 inși care au decis cine să joace finala din România. De ce nu decidem direct cine ia aurul, argintul și bronzul?! Campionatul Mondial nu este un motiv. Și noi, și Miercurea Ciuc am trimis propuneri exacte. Și pentru semifinale, și pentru finală. Și ne încadraserăm în acel termen pe care îl stabilise federația. Am venit cu propuneri exacte, cu zi, cu tot. E împotriva sportului în sine”, a declarat pentru GSP managerul celor de la ACHS Gheorgheni, Szilárd Bereczky.

Deşi, fără doar şi poate, au dreptate să protesteze, să nu uităm cum s-au comportat şi cum au tratat cei de la Gheorgheni Liga Naţională. Harghitenii nu s-au prezentat la Braşov pentru meciul cu Corona, iar în celelalte partide au trimis pe gheaţă o echipă care a reuşit să piardă cu 3-10 şi 1-17 cu Steaua Bucureşti şi 2-9 cu Corona Braşov. Astfel, deşi repetăm că nu este normal ce s-a întâmplat, la fel de urât este şi modul în care ACSH Gheorgheni a tratat această competiţie, iar acum acuză.

Liga Naţională de hochei pe gheaţă devine o glumă proastă. Soluţii…

„Așa este. Am fost nevoiți să modificăm calendarul. Tot din cauza echipelor care duc în derizoriu sezonul și nu își joacă meciurile. Gheorgheni, Ciuc, Brașov nu își duc la bun sfârșit meciurile, sunt rezultate la masa verde, ele joacă în Erste Liga. Plus că echipa națională pleacă la sfârșitul lunii la Campionatul Mondial de la Nottingham. Gheorgheni nu s-a prezentat la meciul de la Brașov și a pierdut cu 5-0 prin neprezentare. Duc în derizoriu campionatul românesc. S-a luat decizia să se joace direct finala”, a reacţionat, tot pentru GSP, Emilian Cernica, fostul preşedinte al secţiei de hochei de la Corona şi vicepreşedintele FRHG.

Ce poate să facă pe viitor Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă? Nu prea multe, în condiţiile în care este evident că, cel puţin pentru formaţiile din Harghita, doar Erste Liga contează. Să nu uităm că şi SC Miercurea Ciuc a decis să nu se prezinte la un meci din LNH cu Corona Braşov, dar în nici 24 de ore a fost pe gheaţă în Erste Liga.

Astfel, FRHG poate să pună piciorul în prag şi să îşi facă programul meciurilor chiar dacă în unele momente le va deranja pe participantele în Erste Liga, inclusiv pe Corona Braşov, sau poate să continue pe această linie şi situaţia să se repete în viitor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă se duce o luptă crâncenă pentru […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare