Expres

Pelerinajul ca mărturisire, în Cetate, a credinței (video)

Pelerinajul ca mărturisire, în Cetate, a credinței

Câteva sute de credincioși brașoveni, cu icoana Intrării Domnului în Ierusalim, împodobită cu flori, și cu preoți în frunte au plecat sâmbătă în pelerinaj pe străzile din Centrul Vechi cu ramuri de salcie și alte ramuri verzi sfințite, cu flori, în sunet de toacă și intonând cântece bisericești.

Procesiunea a început, după Vecernia din Sâmbăta lui Lazăr și sfințirea ramurilor de salcie, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Piața Sfatului, unde slujește chiar protopopul Brașovului, Dănuț Gheorghe Benga, cel la inițiativa căruia din 2011 s-a reluat această tradiție interbelică. De acolo, pelerinii s-au îndreptat spre Biserica „Sfânta Treime” de pe George Barițiu, unde li s-au alăturat alți preoți și enoriași și la fel s-a întâmplat în parcul de la Șaguna, unde s-au alăturat cei de la Biserica Cuvioasa Paraschiva (Groaveri).

La scurtele opriri s-au înălțat rugăciuni și cântările speciale ale praznicului. Procesiunea s-a încheiat la Biserica „Sf. Nicolae”, unde preoții au oficiat Litia de dinaintea praznicului Intrării Domnului în Ierusalim și i-au binecuvântat pe pelerini.
Preoții și credincioșii au dorit ca astfel să refacă drumul Mântuitorului Iisus din Betania până la Ierusalim și intrarea acestuia triumfală în cetate, unde a fost aclamat ca un împărat, singura dată când Hristos acceptă să fie slăvit astfel.
„Procesiunea are mai multe dimensiuni, este un act de aducere aminte, de rememorare a drumului parcurs de Mântuitorul Hristos acum aproape 2.000 de ani din Betania la Ierusalim, de fapt din cetatea de jos, în cetatea de sus a Ierusalimului, după învierea lui Lazăr care anticipează revelarea lui Iisus drept Domnul morții și al vieții. Arată și faptul că suntem pelerini în această viață, în permanentă mișcare, de la nașterea în Hristos, iar Sf. Maxim Mărturisitorul merge mai departe și vorbește nu doar de mântuirea, ci de îndumnezeirea omului. Nu e suficient să ne izbăvim în Hristos, ci să ne îndumnezeim în Hristos.

Așa cum slujbele noastre accentuează, acest prezent continuu, acest astăzi veșnic, această călătorie nu este altceva decât o retrăire a ceea ce s-a întâmplat acum aproape 2.000 de ani, pentru că noi, în Biserică actualizăm acum și aici, suntem călători cu Hristos spre Ierusalim și pe drumul spre Înviere. Este drumul pe care îl face Mântuitorul și drumul pe care suntem chemați fiecare dintre noi să-l parcurgem cu Hristos, din această cetate de jos, de pe pământ, la cetatea de sus, Ierusalimul cel ceresc. Poate cea mai mai importantă dimensiune a pelerinajului, a procesiunii de Florii, este cea de mărturisire a credinței în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, de mărturisire nu doar în Biserică, ci și în Cetate. Vă mulțumim pentru participarea dumneavoastră în număr atât de mare la acest pelerinaj”, le-a spus protopopul Brașovului, pr. Dănuț Benga, celor prezenți în Biserica „Sf. Nicolae”.
De aici, pelerinii, chiar dacă mai puțini, s-au întors în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, unde icoana a fost așezată la loc de cinste.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare