Handbal

Cristina Laslo IUBEȘTE BRAȘOVUL: „Îmi dă un vibe pozitiv”

 

Corona Brașov a dat lovitura în vară când a reușit să o repatrieze pe Cristina Laslo și s-a ales cu o handbalsită de excepție, care nu a avut nevoie de timp și și-a demonstrat din start valoarea.

Într-un interviu pentru gsp.ro, Cristina Laslo a menționat: „Am venit la Corona, pentru că eu cred în acest proiect și am simțit că aici trebuie să vin să joc. Am mers mai mult după instinct! Nu mă așteptam să mă adaptez atât de repede și de bine în echipă. Pot să zic că e una dintre cele mai bune perioade din cariera mea. Totul se datorează pasiunii, motivației și încrederii pe care o am în mine și în fete”.

Noul conducător de joc al Coronei a menționat că s-a îndrăgostit și de orașul Brașov: „Brașovul îmi dă un vibe pozitiv. Îmi place să mă plimb cu bicicleta în timpul liber, dar și să descopăr restaurante și cafenele. Nu în ultimul rând, îmi place centrul, este cel mai frumos loc din oraș!”.

Corona a pornit lansat în noul sezon al Ligii Naționale și a dovedit în meciul cu CSM București că se poate apropia de nivelul unei grupări ce evoluează an de an în Liga Campionilor. „Campionatul e deschis oricărui rezultat, dovadă fiind rezultatele de până acum. Sper ca și în partea a doua să păstram aceeași evoluție!”, a punctat Laslo.

Handbalista a vorbit și despre experiența pe care a avut-o la Buducnost: „Mi-am dorit să ajung acolo și să joc pentru Buducnost. A fost un vis îndeplinit. A fost o perioadă foarte grea, în care am avut de învățat din toate punctele de vedere și care mă ajută enorm și în prezent”.

Cristina Laslo a devenit și una dintre piesele de bază ale primei reprezentative. „Tricolorele” sunt în fața Campionatului Mondial din Japonia, însă gândul jucătoarei Brașovului zboară și spre Jocurile Olimpie, unde toată lumea speră că România va ajunge.

„În Japonia va fi o experiență altfel. Se joacă pe un alt continent, ceea ce e nou pentru multe dintre jucătoare, inclusiv pentru mine. Sper ca adaptarea la mediu și la competiție să fie cât mai rapidă. Nu pot aprecia exact parcursul echipei, dar îmi doresc să jucăm cu zâmbetul pe buze, cu determinare și să arătăm ca o echipă unită. Individual, îmi doresc ca atât cât o să joc, să o fac la potential maxim, atât în atac cât și în apărare. Orice sportiv cu șanse cât de mici să se califice la Jocurile Olimpice, inevitabil se gândește că va ajunge acolo într-o zi și sper că pentru noi această zi va fi la anul, la Tokio. Am emoții doar gândindu-mă la acest lucru”, a menționat Cristina Laslo, care a povestit cum a ajuns să joace cu numărul 13 pe spate: „Îmi place la nebunie numărul 13 și tot ce ține de el. Fratele meu geamăn l-a ales, când eram mici. Hop și eu, după el, iar de atunci peste tot am jucat cu 13 pe spate”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare