Expres

Fiul brașoveanului Dumitru Prunariu a DEMISIONAT din fruntea TAROM

 

Cătălin Radu Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu, a plecat de la conducerea Tarom, motivele invocate fiind „personale”, potrivit stiripesurse.ro.

Consiliul de Administrație al Tarom a luat act, astăzi, de demisia comandantului Cătălin Radu Prunariu din funcția de director general, demersul acestuia fiind din motive personale.

„Industria aeronautică din întreaga lume traversează o perioadă extrem de dificilă, odată cu debutul pandemiei de COVID-19, însă, cu toate acestea, compania aeriană națională a reușit să supraviețuiască primilor ani de criză, în special datorită ajustării operațiunilor, restructurării personalului și exploatării unor noi oportunități pe segmentul zborurilor neregulate. Tarom se află în plin proces de transformare al companiei, demarat la începutul anului 2020, odată cu accesarea Împrumutului de Salvare ca urmare a prenotificării la Comisia Europeană a unui Ajutor de Stat de Restructurare, proceduri necesare pentru adaptarea rolului companiei pe piața de transport aerian, atât la nivel național, cât și european, în scopul asigurării profitabilității și a stabilității pe termen lung”, transmite Tarom într-un comunicat de presă.

Astfel, „ținând cont de complexitatea activităților, dar și pentru a exista o continuitate în demersurile începute de către companie”, Consiliul de Administrație al Tarom l-a numit în funcția de director general pe Mihăiță Ursu, membru CA și director general al companiei în perioada iunie 2020 – iunie 2021, conform sursei citate.

Cătălin Radu Prunariu a preluat conducerea Tarom de la Mihăiţă Ursu, în iunie 2021.

Cătălin Prunariu este fiul brașoveanului Dumitru Prunariu şi a început să lucreze în cadrul Tarom în anul 2009, în calitate de copilot, ulterior profesând ca pilot comandant, instructor şi examinator, conform ZF.

În paralel, între 2012 şi 2017, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile Române.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare