Educaţie

[ViDEO] BRAŞOV. „Honteriştii” sunt invitaţi la deschiderea anului pe arena Liceului Sportiv

  • IMG_1051_240968.JPG
 

Liceul Teoretic „Johannes Honterus” din Braşov este cea mai veche şi cea mai mare unitate de învăţământ în limba germană din România şi pentru a putea funcţiona toate clasele într-un singur schimb, de dimineaţă, s-au făcut şi unele sacrificii. Cei 1.530 de elevi de la liceul cu predare în limba germană, care are de la clasa pregătitoare până la a XII-a, sunt împărţiţi în cinci corpuri de clădire. „Ne desfăşurăm activitatea în cinci corpuri de clădire. Mai avem nevoie de o sală pentru clasele mici, pe care sperăm să o primim de la Biserica Evanghelică (nota red.- Biserica Neagră)”, a precizat directorul liceului, prof. Radu Chivărean (video).
El a afirmat că de anul şcolar viitor, după ce elevii Liceului cu Program Sportiv (clasele de liceu, că cele gimnaziale sunt deja în cartierul Astra) vor fi mutaţi în imobilul de pe strada Zizinului – fostul Grup Şcolar de Turism şi Alimentaţie Publică, care este acum în renovare -, Liceul Honterus ar putea fi mutat în spaţiul eliberat. „Noi avem de anul trecut 13 clase acolo şi, mai ales că se fac reparaţii în Curtea Bisericii Negre, vom organiza şi deschiderea anului şcolar pe Arena Ion Ţiriac. Avem promisiuni din partea Primăriei Braşov, a Bisericii Evanghelice şi a Clubului Economic German, că imobilul de lângă Poarta Şchei, în care funcţionează acum Liceul Sportiv ne va reveni cu totul nouă. Cred că vom putea intra din ianuarie, dar trebuie să-l reabilităm, deci numai din septembrie viitor vom fi cu totul acolo”, a spus directorul. Clădirea Liceului Sportiv este în proprietatea Bisericii Evenghelice, o parte fiind încă în litigiu între Primăria Braşov şi Biserica Evanghelică.
Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei Braşov au anunţat că, momentan, doar Corpul E al Liceului Teoretic „Johannes Honterus”, de pe strada Poarta Şchei nr. 14, unde a fost o grădiniţă şi acum sunt clasele pregătitoare de la Honterus, este pe lista municipalităţii braşovene în ceea ce priveşte reabilitarea.
O altă problemă a Liceului este legată de Corpul A al unităţii (foto 2), care este încadrat în clasa a 2-a de risc seismic. „Când s-a evaluat imobilul, în primă fază expertul nu a dat un verdict clar, dacă se pot desfăşura sau nu cursuri în acest imobil. Ulterior, acesta a afirmat că, pentru a se putea desfăşura cursurile, trebuie eliberat podul, în care erau depozitate tot felul de obiecte, care, din cauza greutăţii, «puneau presiune» pe structura de rezistenţă. În aceste condiţii, împreună cu părinţii şi voluntarii din Asociaţia Pro Honterus, podul a fost golit. Situaţia imobilului nostru nu este singulară, aproape toate clădirile din Centrul istoric al Braşovului fiind în această categorie de risc seismic”, a explicat Chivărean.

Catalog electronic al şcolii pentru ochii părinţilor

Din acest an şcolar, şi părinţii elevilor de la Liceul Teoretic „Johannes  Honterus” Braşov vor putea verifica notele şi absenţele copiilor prin intermediul catalogului electronic. Nu este prima unitate de învăţământ din judeţ care introduce documentul online. Directorul unităţii, Radu Chivărean, a anunţat că aplicaţia este extrem de simplă, iar pentru a avea acces la catalog, părinţii vor avea de plătit un abonament de 3 – 5 euro pe semestru. „În acest catalog vor fi trecute notele şi absenţele tuturor elevilor şi este foarte util, pentru că aplicaţia permite şi prelucrarea datelor în vederea obţinerii unor date statistice”, a mai spus directorul.

Ţinută vestimentară impusă şi insigna liceului

Radu Chivărean a mai afirmat că din anul şcolar 2017 – 2018 vor dispărea elevii de serviciu, aşa cum anunâat deja ministrul Educaţiei, Liviu Pop, la „Honterus” aceştia urmând a fi înlocuiţi cu un portar pentru toate cele cinci corpuri ale unităţii. De asemenea, elevii vor avea o ţinută vestimentară impusă, – „nu chiar o uniformă, ceva ca la Şaguna, o anumită culoare de sacou, cămăşi albe, pantofi de culoare închisă etc.” –, spune directorul, şi insigna liceului. „Din acest an şcolar va intra în vigoare şi un nou regulament de ordine interioară. Având în vedere că noi nu avem o curte a şcolii, copiii ies în pauze în faţa şcolii, iar prin acest regulament noi delimităm clar spaţiul în care elevii au voie, respectiv zona dintre şcoală şi Biserica Neagră. Pentru a se respecta această prevedere, vom avea mai mulţi profesori de serviciu, care să se ocupe de supraveghere, dar vom încheia şi un protocol cu Poliţia Locală Braşov”, a precizat Chivărean.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare