Educaţie

BAC 2018. Subiectul complet la română, uman şi pedagogic

 

Ministerul Educaţiei Naţionale    Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Proba E. a) Limba şi literatura română  Varianta 1
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
· Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
· Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (50 de puncte)
Citeşte următorul fragment:
Odaia mea era chiar lângă intrare. Îmi adusesem patul, biblioteca și o masă de lucru. La parter se mai aflau enorma bibliotecă a lui Dasgupta, ocupând câteva mari încăperi, bucătăria și o sală care servea de sufragerie. Biroul lui Dasgupta, salonul și odăile de culcare erau la etaj. Iar sus de tot, întinzându-se aproape peste toată casa, era terasa, vegheată de palmieri.
De cum m-am instalat în Bhowanipore*, fericirea mea n-a mai cunoscut margini. Parcă de-abia atunci descinsesem cu adevărat în India. Totul mă încânta: zgomotele ciudate pe care le auzeam necontenit deasupra odăii mele, mirosurile tari și pipărate care vesteau apropierea cinei, vocile care-mi ajungeau de la casele vecine. Dis-de-dimineață mă urcam pe terasă pentru ceasul de gramatică sanscrită cu Dasgupta. Eram apoi liber toată ziua, cu excepția cursurilor de la Universitate, unde întovărășeam pe Profesor în mașină. Petreceam cel puțin opt-nouă ceasuri la masa de lucru, căci la sanscrită și filosofia indiană se adăugase acum bengaleza*. Serile, înainte de cină, plecam să mă plimb prin cartier. Primăvara și vara făceam lungi plimbări în mașină, cu toată familia, în jurul Calcuttei, în special către Chandernagore. De câte ori puteam, stam de vorbă cu Chabu*, care nu știa englezește, sau cu doamna Dasgupta, sau cu rudele și vecinii care veneau să vadă cum arată un european la gazdă bengaleză.
La început, Dasgupta își silise familia să mănânce la masă și cu tacâmuri, ca să se deprindă cu obiceiul european. În primele seri, doamna Dasgupta încercase chiar să pregătească un fel de supă. Profesorul îi spusese că supa făcea parte din cina europenilor. Curând, însă, tacâmurile au dispărut; și am început să mănânc, ca toți ceilalți, cu degetele. Iar când am prânzit pentru prima dată așezat pe jos, cu o
foaie mare drept farfurie, am simțit că încep să fac parte din familie.
Mircea Eliade, Memorii
*Bhowanipore – cartier al oraşului Calcutta (India)
*bengaleza – limba bengali, vorbită în Bengal, regiune din India
*Chabu – una dintre fiicele profesorului Dasgupta
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul dat:
1. Indică sensul secvenței fericirea mea n-a mai cunoscut margini. 6 puncte
2. Menționează la ce nivel al casei familiei Dasgupta se află camera autorului. 6 puncte
3. Precizează faptul care îi creează autorului impresia că a ajuns cu adevărat în India, justificându-ți răspunsul cu o secvență din text. 6 puncte
4. Explică un motiv pentru care autorul simte că face parte din familia bengaleză, așa cum se desprinde din ultimul paragraf al textului dat. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, în ce constă rutina zilnică a autorului, așa cum se desprinde din textul dat. 6 puncte
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă înţelegerea unui mediu cultural este sau nu facilitată de contactul direct cu acesta, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Memorii de Mircea Eliade, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notaţiilor autorului în următorul fragment:
ACTUL III
SCENA a VIII-a
Corina, Ştefan
Rămaşi singuri, se privesc îndelung unul pe celălalt. Într-un sfârşit, Corina se apropie de el. Îi vorbeşte foarte simplu, s-ar spune fără emoţii.
CORINA: Ştefan… eu plec.
ŞTEFAN: Sigur că pleci. Plecăm cu toţi. Azi e duminică, joi e întâi, miercuri seara plecăm.
CORINA: Nu miercuri. Astăzi.
ŞTEFAN (îngrijorat): S-a întâmplat ceva?
CORINA: Nu. Nimic. Plec.
ŞTEFAN (o priveşte un moment tăcând. Pe urmă surâde şi-i dă o uşoară palmă peste obraz, ca unui copil): Dragă Corina, ai nimerit-o rău. Sunt într-o zi în care nu am niciun chef de glume. (Se depărtează de ea, merge spre măsuţa de nuiele […].)
CORINA […]: Ascultă, Ştefan. Tu înţelegi foarte bine, când vrei. (Vorbeşte rar.) Eu trebuie să plec. Astăzi. Acum. (Scurt, întorcându-şi capul.) Nu mai pot rămâne.
ŞTEFAN: Corina!… (O apucă de mâini.) Uită-te la mine. Ce palidă eşti azi. Ce obosită pari. Iartă-mă. Sunt un monstru. Un monstru de indiferenţă. Ar fi trebuit să văd singur. Înaintea ta. Sigur, ai dreptate. Nu mai poţi rămâne aici. Dar înţeleg… E prea pustiu, prea multă tăcere, prea multă singurătate. Eu rabd foarte bine. Sunt obişnuit. Sunt antrenat. Dar tu…
Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanţa
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui Tudor Arghezi sau lui Nichita Stănescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat;
– analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Citiţi şi:

BAC 2018. Subiect tot „necomestibil” pentru candidaţii de toamnă

Update BAC 2018. Subiectul complet la română, real, tehnologic şi vocaţional

Update BAC 2018. Baremul de notare la română, real, tehnologic şi vocaţional


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare