Dosare

BRAŞOV. Aristotel Căncescu a intrat azi dintr-o sală de judecată în alta

 

Înregistrat în 24 aprilie 2015 la Tribunalul Braşov, dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu este acuzat de fapte de corupţie, a avut azi un nou termen. Astfel, a fost analizată oportunitatea controlului judiciar ce i-a fost impusă numitului cu mai bine de un an în urmă, precum şi în privinţa altor trei coinculpaţi, din toţi cei 11 câţi sunt judecaţi în total în această speţă.  

Instanţa a decis ca doar pentru Căncescu să fie menţinută măsura, pentru următoarele 60 de zile. Amintim că el a fost trimis în judecată de DNA Braşov în decembrie 2014, alături de fostul parlamentar braşovean Ion Diniţă şi de alte nouă persoane, precum şi o firmă.

Căncescu este judecat de abuz în serviciu (5 infracţiuni), luare de mită, spălare de bani, în formă continuată, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu. Ion Diniţă este judecat pentru complicitate la abuz în serviciu (2 infracțiuni), dare de mită şi spălare de bani. 

Al doilea dosar în care a fost termen de judecată în această dimneaţă se referă la falimentul firmei care aparţine lui Căncescu, SC Canaris SRL, care deține posturile de televiziune Mix TV și TV Făgăraș, dar și postul de radio de manele Super FM. Administraţia firmei a solicitat insolvența.

Numele companiei apare în dosarul despre care am amintit la începutul acestei prezentări, întocmit de procurorii DNA Braşov, în care Căncescu şi Diniţă sunt acuzaţi de spălare de bani.

„Imediat după atribuirea către SC Gotic SA (firma lui Diniţă – n.a.) a contractului de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006, au fost virate, cu titlu de servicii publicitate şi reclamă, în perioada 15 noiembrie 2006 — 29 iunie 2007, importante sume de bani ce au totalizat 384.750 lei, către SC Canaris SRL, societate deţinută de Aristotel Căncescu. Prejudiciul total cauzat bugetului Consiliului Judeţean Braşov prin achitarea în mod nelegal a unor sume aferente lucrărilor executate de SC Gotic SA ca urmare a derulării contractelor nr. 8789/10.11.2006 şi nr. 69/20.09.2007, este de 32.983.878 lei cu TVA, echivalentul a 7.672.228 euro”, au precizat procurorii de caz în rechizitoirul de trimitere în judecată. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare