Dosare

Femeia căutată de mai bine de o lună s-a predat

  • atm.jpeg
 

O femeie din Târgu Mureş, căutată de poliţişti de mai bine de o lună, s-a predat singură la secţie, la doar câteva ore după ce poza ei a fost făcută publică de oamenii legii şi a apărut în presă. Tânăra furase 22.000 de lei din fanta unui ATM, bani uitaţi în fanta bancomatului, după o tranzacţie nereuşită.
Toată povestea a început cu ghinionul unui mureşan care a mers la un bancomat din Târgu-Mureş pentru a-şi depune în cont aproape 22.000 de lei. Banii au fost puşi în fanta ATM-ului, dar din cauza unei erori, fără ca bărbatul să observe, au rămas acolo şi nu au fost depuşi în cont. Şi-a dat seama de acest lucru abia mai târziu când şi-a verificat aplicaţia online. Degeaba s-a întors la bancomat, pentru că banii nu mai erau acolo.

Angajaţii băncii au anunţat poliţia pentru că imaginile surprinse de camera de supraveghere au arătat că imediat după bărbat, la bancomat a venit şi o tânără, care ar fi luat suma respectivă.
Acum aceasta este cercetată pentru fapta de însuşire a unui bun găsit, deoarece legal mai avea doar 10 zile la dispoziţie să predea banii găsiţi poliţiei. Riscă o amendă sau chiar trei luni de închisoare, în cazul în care suma nu va fi recuperată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button