Cultură

Replica sabiei lui Ștefan cel Mare a fost adusă la BRAȘOV

 

În avanpremiera Zilei Naţionale a României din Anul Centenar 2018, Jandarmeria Braşov, în colaborare cu Casa de Comerţ Balcanică şi Ordinul Militar Creştin Ortodox Sfânta Maria, a dus la bun sfârşit nobila misiune de aducere în ţară a unui simbol naţional, respectiv Sabia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, făurită de Meşterii Asociaţiei Armurierilor şi Artizanilor din Turcia, după spada existentă la Muzeul Topkapî din Istanbul.
Pe 29 noiembrie, la Giurgiu, în prezenţa jandarmilor călare, inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Nicolae Titulescu” Braşov, col. Cristian Elly Paliștan, preşedintele Camerei de Comerţ Balcanice, Liviu Pandele, şi preotul militar al Jandarmeriei Braşov, pr. Ioan Epaminond Boroș au înmânat acest artefact inspectorului general adjunct al Jandarmeriei Române. După acest moment impresionant de la Vama Giurgiu, sabia a fost prezentată tuturor celor care au fost prezenţi în Piaţa Tricolorului din municipiul Giurgiu, unde Jandarmeria Giurgiu a organizat un ceremonial militar şi religios de marcare a momentului trecerii acesteia prin judeţ.
De la Giurgiu, sabia a fost dusă, în aceeaşi zi, la Mitropolia Ardealului. „Aşa cum la 2 Iulie 1504 clopotele Mănăstirii Putna, în dangătul lor anunţau poporul că Ştefan cel Mare şi Sfânt se năştea în veşnicie, astăzi, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, Sabia Voievodului ne-a chemat pe toţi la unitate naţională, la iubire de ţară şi neam în acelaşi ton. Precum sigiliul Marelui Unificator de Ţară – Mihai Voievod Viteazul se regăseşte ca simbol peste timp şi milenii pe toate bisericile creştine, Sabia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt vine ca o predicţie din timpuri apuse pentru viitorimea existenţei noastre multimilenare şi a semnelor păstrării unităţii şi identităţii noastre naţionale”, a descris solemnul eveniment col. Cristian Elly Paliştan, inspectorul-şef al Jandarmeriei Braşov.
De la Sibiu, în ziua Sfântului ocrotitor al României, Sfântul Andrei, sabia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost adusă la Braşov, la sediul jandarmilor, unde a vegheat alături de bustul Întregitorului de neam şi ţară – Mihai Voievod Viteazul, predarea simbolului făcându-se în cadrul unui ceremonial militar şi religios.
De Ziua Naţională a României, aceasta a fost expusă în loc de cinste în cadrul defilării militare ce s-a organizat în centrul Braşovului.
Sabia a fost apoi aşezată spre închinare alături de drapelele lui Ştefan şi o icoană în mărime naturală placată cu foiţă de aur, înfăţişându-l pe acesta, la Biserica „Schimbarea la Faţă” (foto) de pe Bulevardul Saturn.

Ordinul Militar Creştin Ortodox Sfânta Maria


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare