Delicte

O profesoară a rămas însărcinată cu un elev de 15 ani

O profesoară a rămas însărcinată cu un elev de 15 ani

O profesoară de matematică din Marea Britanie, în vârstă de 30 de ani, supranumită „Bunda Becky” de către elevi, a fost găsită vinovată pentru că a întreținut relații sexuale cu doi adolescenți. În fața instanței, ea a încercat să dea vina pe comportamentul elevilor.

Rebecca Joynes, profesoară de matematică, și-a distrus cariera în urma unei aventuri de o noapte cu un elev de 15 ani, apoi a rămas însărcinată cu un al doilea băiat, de aceeași vârstă, potrivit dailymail.co.uk.

Ea a fost găsită vinovată pentru că s-a culcat cu cei doi elevi ai săi, după un proces de două săptămâni, care a avut loc la Manchester Crown Court.

Practic, ea m-a abuzat mental”, a spus unul dintre elevi, în fața instanței.

În presă a ajuns și o scrisoare pe care Rebecca Joynes i-a scris-o unuia dintre elevi. „Fiecare centimetru din tine este perfect”, îi spunea profesoara elevului.

Joynes a fost eliberată pe cauțiune, iar un verdict final este așteptat pe data de 4 iulie.

„În primul rând, aș dori să mulțumesc victimelor și familiilor lor pentru că au fost suficient de curajoase pentru a veni în față și a colabora cu noi în ancheta noastră. Rebecca Joynes este o prădătoare sexuală. Ea a fost profesoara lor și și-au pus pe bună dreptate încrederea în ea. Dar Joynes a decis să abuzeze de poziția ei. Salutăm verdictul de astăzi și acum așteptăm ca Joynes să se confrunte cu consecințele pentru acțiunile ei”, a declarat, la proces Beth Alexander, de la Unitatea de Investigare a Protecției Copilului a Poliției din Greater Manchester.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare