Cultură

Duminica Mare, a Cincizecimii – Pogorârea Duhului Sfânt. Rugăciuni speciale

 

La o săptămână distanţă de credincioşii celorlalte confesiuni, creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului. Sărbătoarea cade întotdeauna duminică, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşti. Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Duhul Sfânt, coborât sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului cunoscută către neamuri, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli. Când Duhul Sfânt s-a pogorât peste apostoli, aceştia au devenit „preaînţelepţi”, fiind umpluţi de „lumina, râvna şi toate harurile dumnezeieşti”. Abia după acel moment, ucenicii Domnului au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând la credinţă de la oameni simpli la împăraţi. Începutul a avut loc chiar în acea zi a Pogorârii Duhului Sfânt, când, în urma predicii apostolului Petru, 3.000 de „suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate creştină. Acest eveniment este descris detaliat în Faptele Apostolilor, capitolul 2. Numărul cincizeci, de la cele cincizeci de zile de la Înviere, mărturisește despre deplinătatea eternă și cerească, fiind de șapte ori câte șapte plus unu. Rusaliile au devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezului catehumenilor. Şi tot ca la Paşti, erau oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele Cincizecimii, erau interzise jocurile din circuri şi spectacolele păgâne. Rânduielile bisericești din Duminica Rusaliilor amintesc de șapte rugăciuni speciale, care se rostesc după Liturghie, în cadrul Vecerniei.

De ce se impart frunze sfințite

În biserici, se aduc şi astăzi ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, frunzele simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli. Oamenii îşi împodobesc și  casele cu frunze sfinţite de tei sau de nuc, iar de această zi se leagă multe superstiţii: să nu mergi „la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec; să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casa; să nu se certe nimeni, căci e luat de Iele.

De Rusalii, dar şi 9 săptămâni după, nu se mai culeg ierburi de leac. Parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor şi a grindinii. Altă dată, preotul şi sătenii ieşeau în câmp, în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinţi apă şi a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindină.

Citiți și:

Tradiții de Rusalii. De ce este bine să ținem Moșii de Vară


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare