Cultură

BRAȘOV. „Dar de ce să tac?”

 

„Dar de ce să tac?” este spectacolul de dans contemporan inspirat din experienţele victimelor violenţei domestice pe care îl puteţi vedea în această seară, de la 19.30, la Centrul Cultural Reduta. Îl propune Asociaţia Delazero, în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta. Spectacolul de dans contemporan „Dar de ce să tac?” face parte dintr-un amplu demers cultural, „Ultima Picătură”, care are ca temă centrală violenţa domestică asupra femeii, şi care a pornit dintr-o nevoie şi o poveste personală a coregrafei Maria Luiza Dimulescu.

Provenind de la o experienţă personală, subiectul proiectului – violenţa domestică, abuzul asupra femeii – a căpătat de-a lungul timpului o importanţă foarte mare pentru mine. Experienţa mea s-a întins pe o perioada de nouă ani care mi-a afectat toată adolescenţa. După lungi perioade de terapie convenţională care au ajutat în procesul de vindecare, am ales să abordez şi acest subiect de «vindecare» a traumei prin intermediul mişcării.

Am început să mă documentez tot mai mult şi, treptat, am reuşit sa mă desprind şi să privesc obiectiv perioada aceea. «Dar de ce să tac?» este o despre acea parte dureroasă din mine, dar şi despre cum dansul m-a ajutat enorm. Este mai ales o încercare de a oferi speranţă, încredere sau pur şi simplu un gând pozitiv în viaţa altor victime”, a spus Maria Luiza Dimulescu, coregrafa spectacolului.

Intrarea este liberă. În interior, spectatorii trebuie să poarte mască şi să respecte normele de distanţare. Nu e necesar test Covid la intrare şi nici certificatul de vaccinare.



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare