BRAȘOV. Coroana Regelui Carol I pe noua stemă a județului
Consilierii judeţeni braşoveni au aprobat în ședința de plen de marți noua stemă a judeţului Braşov, ce va fi trimisă spre avizare Comisiei Naţionale de Heraldică, apoi dosarul va ajunge la Guvernul României, care trebuie să emită hotărârea de guvern în acest sens.
Noua stemă a judeţului a fost prezentată de directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Nicolae Pepene. „Scopul acestei steme a fost să reunească toate cele trei zone importante ale judeţului, respectiv Braşovul, Rupea şi Făgăraşul. Pentru a stabili simbolurile, am analizat mai multe variante. Am luat în calcul să respectăm toate cerinţele Comisiei Naţionale de Heraldică şi am decis să reprezentăm fostele judeţe care compun acum Braşovul, aşa cum a recomandat această comisie încă din anul 2003. Am încercat să includem în stemă simbolurile reprezentative pentru toţi cetăţenii judeţului Braşov, indiferent de etnie, religie sau locul de origine”, a argumentat istoricul.
Acesta a precizat că pentru fostul judeţ Braşov a fost aleasă coroana Regelui Carol I. „Este exact stema fostului judeţ Braşov din perioada interbelică. Acest simbol acoperă jumătate din stemă. Coroana nu este un simbol al regalităţii, ci al României. De altfel, se ia în calcul ca pe stema României să apară coroana Regelui Carol I”, a explicat Pepene.
În ceea ce priveşte Țara Făgăraşului, a fost aleasă acvila cruciată: „Din punct de vedere al heraldicii româneşti, aceasta reprezintă descălecatul lui Negru Vodă în Ţara Românească, el plecând din Ţara Făgăraşului. Am fost avertizaţi că acvila este prezentă şi pe stema României, dar cred că Braşovul are dreptul să o folosească. Tot pentru zona Făgăraş au fost reprezentaţi şi munţii, un element definitoriu pentru întreg judeţul Braşov”.
Pentru Rupea, a fost aleasă poarta de intrare într-o cetate. „De asemenea, zona Rupea este reprezentată prin Râul Olt, care trece prin toate cele trei regiuni ale judeţului”, a mai spus directorul Muzeului Judeţean de istorie.
„Am vrut să evităm o interpretare etnică”
Pe de altă parte, consilierul judeţean al FDGR, Wolfgang Wittstock, a precizat că această stemă nu reprezintă comunitatea saşilor. De altfel, aleşii locali ai FDGR s-au abţinut de la vot, alături de doi consilieri ai PER.
„Propunerea de stemă a județului Brașov respectă Metodologia Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române și prin îndeplinirea următoarelor recomandări: stema propusă nu se regăsește în stemele altor localități; a fost evitată folosirea simbolurilor generale, cu o forță de sugestie redusă (cruce, carte, pană etc.) și reprezentarea unor monumente istorice (Castelul Bran, Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae” din Șchei). Am vrut să evităm o interpretare etnică, să respectăm normele heraldice și să avem o reprezentare la nivelul întregului județ. În stema actuală nu avem etnii reprezentate. Eu sper că o să depășim cândva mentalitatea secolului al XIX/-lea. Avem reprezentată tradiția heraldică având punct de plecare anul 1918. Coroana regală este simbolul istoric al tuturor cetățenilor români, nu doar al românilor”, a explicat Nicolae Pepene.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.