Economic

Țările în care vor să lucreze românii

Țările în care vor să lucreze românii.

Vara aceasta a venit cu o creștere de aproximativ 15% a numărului de joburi scoase în piață de angajatorii din străinătate. Aproape 5.000 de locuri de muncă sunt postate de la 1 iunie și până acum pe eJobs.ro.

Țările în care vor să lucreze românii

„Spre deosebire de aceeași perioadă a anului trecut, reintră în forță și destul de neașteptat Italia și Spania, țări care erau dominante de necontestat ale clasamentului până acum 5 ani, dar care, în ultimii ani, au început să coboare în top. Vara aceasta le regăsim pe locurile al treilea (Italia), respectiv al patrulea (Spania), cu oferte în domeniile sport / beauty / spa, naval/aeronautic, transport/logistică, retail și turism”, a relatat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Spre comparație, anul trecut, Italia se afla pe locul al 7-lea, iar Spania, pe al 14-lea.

Cele mai multe locuri de muncă noi pentru străinătate aparțin angajatorilor din Germania și Franța. Urmează Italia și Spania, după care Olanda, Grecia, Cipru, Belgia, Marea Britanie și Norvegia.

„Din această listă fac parte țări care în mod tradițional vara au o creștere a volumului de angajări, pentru că sunt puternic influențate de sezonul turistic. Tocmai de aceea, mai mult decât în alte perioade ale anului, vedem mai multe oferte de joburi sezoniere, chiar dacă, altfel, numărul lor nu reprezintă decât puțin peste 10% din numărul total de joburi noi”, a adăugat Roxana Drăghici.

Țările în care vor să lucreze românii

În ceea ce privește profilul candidatului pe care îl caută angajatorii din afara țării, cei mai mulți sunt interesați să angajeze din segmentul entry level (0-2 ani de experiență) sau fără experiență. Aproximativ un sfert dintre oferte se adresează candidaților din categoria mid-level (2-5 ani de experiență). Cel mai puțin căutați vara acesta au fost, până acum, specialiștii seniori (mai mult de 5 ani de experiență) și managerii. Muncitorii calificați și cei necalificați continuă să fie foarte căutați de companiile care recrutează pentru străinătate.

Dacă la capitolul joburi a fost înregistrată o creștere față de vara anului trecut, pe partea de aplicări se remarcă o scădere de aproximativ 20%, dar și o disproporționalitate între țările care postează cele mai multe locuri de muncă și țările în care vor să lucreze românii. Astfel, cele mai multe aplicări au mers către Germania, Olanda, Belgia, Grecia, Franța, Marea Britanie și Irlanda.

„De data aceasta, Italia prinde la limită un loc în top 10 destinații, fiind pe locul al 9-lea, în timp ce Spania nu intră nici în top 15. Rămâne această predilecție către țările din Vestul Europei, inclusiv în rândul candidaților entry level sau din categoria blue collar”, a relatat Roxana Drăghici.

Țările în care vor să lucreze românii

Cei mai dornici să lucreze în afara țării sunt candidații din segmentul de vârstă 25-35 de ani, urmați de cei cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani și cei din categoria 36-45 de ani. Domeniile în care vor să lucreze sunt transport/logistică, retail, turism, servicii, producție, casino/crewing, construcții și industria alimentară.

„Este foarte interesant să observăm că nevoile angajatorilor din afara țării și cele ale candidaților, raportate la ideea de muncă în străinătate sunt destul de diferite. Nu vedem o lipsă de suprapunere doar în ceea ce privește țările care fac cele mai multe angajări versus țările care atrag cele mai multe aplicări, ci și pe tipul de joburi căutate. Astfel, dacă numărul de joburi sezoniere este destul de mic, numărul de aplicări pentru acestea este tot mai mare, semn că mulți dintre candidați plănuiesc să plece din țară pe termen scurt. În special tinerii văd o oportunitate foarte bună de a lucra pe timpul verii”, a mai spus Roxana Drăghici.

Sursa foto: https://facibanionline.ro/cash/strainatate/


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button