112

BRAȘOV | Tânăr arestat după ce și-a dat iubita cu capul de mobilă

Un tânăr de 23 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi agresat partenera într-un apartament din municipiul Brașov.

Bărbatul ar fi prins-o pe femeie de cap și ar fi împins-o spre mobilier, provocându-i leziuni. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, iar judecătorii au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Vecinii au auzit scandalul și au sunat la 112

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au intervenit în dimineața zilei de 9 octombrie, în jurul orei 05:45, după ce au fost alertați cu privire la un posibil caz de violență într-un apartament de pe strada Metalurgiștilor.

Apelul a fost făcut de o persoană care a auzit zgomote specifice unui scandal dintr-un apartament vecin. Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoanele implicate și au stabilit ce s-ar fi întâmplat.

Femeia ar fi fost împinsă spre mobilier

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, pe fondul unui conflict verbal, un bărbat de 23 de ani ar fi devenit agresiv față de partenera sa.

Acesta ar fi prins-o de zona capului și ar fi împins-o spre mobilierul din locuință, provocându-i leziuni traumatice.

În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat că femeia se afla într-o situație de pericol iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile. Totodată, au fost informate structurile de asistență socială competente, pentru acordarea sprijinului necesar victimei.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Ulterior, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov l-a prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.

Polițiștii le reamintesc persoanelor care se confruntă cu violență domestică sau care cunosc astfel de situații că pot apela numărul unic de urgență 112 pentru a solicita intervenția autorităților. Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google