SINGUR PRIN HAVANA – Arc peste timp (VI)

Ca şi o coincidenţă – sau poate nu – dispariţia anul trecut a unui personaj care a scris peste 57 de ani istoria Cubei, dar şi o pagină importantă în istoria universală, în afara controverselor pro şi contra, a făcut parte timp de 10 ani în aventurile mele într-o lume parcă încremenită în timp. În 2006, am asistat la fiesta dedicată împlinirii a 80 de ani de la naşterea lui „El Comandante en Jeffe”, cand Golful de la intrarea în Havana a fost „incendiat” de focuri de artificii, care au durat zeci de minute, iar pe străzi toată lumea petrecea. Trebuie spus că, în 2006, Fidel nu și-a serbat aniversarea pe 13 august, data oficială a naşterii sale, fiind internat şi în convalescenţă după o operaţie chirurgicală.

La împlinirea celor 90 de ani, în faţa peste 1.000 de persoane şi-a rostit ultimul discurs de pe scena Teatrului National „Karl Marx” din Havana, un discurs impecabil şi prin care a explicat şi mare parte din principiile sale de viaţă şi pentru ce anume a militat. În mod cert, discursul s-a axat pe politica SUA, arătând cine sunt cei care se pretind „campioni ai respectării drepturilor umane”. Castro a amintit cum – ca şi un paradox al istoriei, raportat la declaraţiile de acum ale oficialilor Imperiului aflat la vreo 100 de kilometri de Cuba, Guvernul SUA a decimat treptat populaţia aborigenă, respectiv amerindienii, cărora treptat le-a luat pe mai nimic pământurile şi i-a masat în rezervaţii, ca în lagărele de concentrare naziste. Apoi le-a amintit americanilor de Hiroshima şi Nagasaki, unde au murit instantaneu sute de mii de japonezi nevinovaţi, asta în numele păcii şi al drepturilor omului… A amintit şi despre cum, anual, Congresul SUA taie din fondurile alocate asistenţei sociale, educaţiei şi sănătăţii pentru a mări bugetul industriei de armament etc..

Printre altele a dat şi exemplul susţinerii americane în menţinerea timp de zeci de ani a aparthaidului în Africa de Sud, al invaziei şi acaparării de noi teritorii, despre faptul că Puerto Rico are încă statut de dominion SUA, când asemenea formă statală nu mai există nicăieri în lume, a arătat cum numeroase ţări sărace din America Latină, dar cu un potenţial uriaş în resurse naturale de mare valoare pe piaţă sunt aservite Casei Albe şi Congresului nord-american şi cum Guvernul Statelor Unite nu este străin de operaţiuni privind traficul de arme în zone de conflict şi nici de tranzitul sau chiar punerea pe piaţa internă a produselor obţinute prin acţiuni de narcotrafic, toate aducând miliarde de dolari în buzunarele statului şi ale unor potentaţi ai momentului.
Pe de altă parte, Fidel a ţinut să precizeze că nu putea fi nici obtuz, nici ignorant, nici „paralel” cu legile şi economia, câtă vreme are doctoratul în ştiinţe juridice şi drept, precum şi studii de economie, completate şi în Anglia şi în SUA. A spus doar, cu o notă de amărăciune sau regret în voce şi faţă, că s-a convertit în comunist „având o încredere totală în Uniunea Sovietică”.

Un modest omagiu pentru o mare personalitate

N-am fost şi nici nu sunt fan Fidel Castro, dar am fost impresionat să văd că este regretat cu adevărat de popor, în pofida unor inerente critici, unele pe deplin justificate. Spre deosebire de alte figuri istorice mult mai puţin impresionante şi în mare parte ori uitate, ori de tristă amintire, prefer unui necrolog o scurtă biografie a celui care a fost Fidel Castro Alejandro Ruz.

Viitorul lider maxim al Cubei s-a născut pe 13 august 1926 în Municipiul Mayari, aflat în provincia orientala Biran din Santiago. A mai avut şase fraţi (unul decedat), despre care nu se ştiu prea multe detalii.
Bunicul şi tatăl sau au deţinut vaste proprietăţi, în special plantaţii de trestie de zahăr.

Studiile le-a făcut în Santiago şi La Havana, la a cărei Universitate şi-a luat în 1950 doctoratul în ştiinţe juridice şi drept. Ulterior, urmează cursuri de economie. Încă din 1947 îşi începe şi cariera de politician, afiliindu-se Partidului Poporului Cubanez. Înfiinţeaza propria grupare politică, denumită „Mişcarea”, facţiune considerată clandestină de Guvernul lui Fulgencio Batista, preşedinte al Cubei la momentul respectiv, fiind catalogată ca naţionalistă, antiimperialistă şi reformistă, dar în sens anarhist.

Pe 26 iulie 1953, alături de alţi 138 de combatanţi ai „Mişcării”, încearcă o lovitură de stat, atacând Garnizoana Moncada, fief al puterii. Demersul eşuează, iar Fidel primeşte o condamnare cu închisoare pentru 15 ani. Datorită influenţei familiei, dar şi a revoltelor de stradă ale studenţilor havanezi, este amnistiat în anul 1955. Trebuie spus că drept celulă în inchisoarea de pe Insula Tineretii, Fidel a avut sala bibliotecii, unde şi-a completat cunoştinţele de drept şi economie, dar şi de literatură universală.

O dată eliberat, disidentul se autoexilează o perioadă în SUA, de unde pleacă în Mexic. Aici îl cunoaşte pe Ernesto Guevarra de la Sierna (eternul rebel Che) şi, împreună, pun la cale întoarcerea în Cuba şi începerea unei lupte de gherilă împotriva regimului Batista.

Din exil fondează pe structura unui partid Grupul „Mişcarea”, care este ales legitim prin vot popular. Revenirea în Cuba are loc în 1956, când începe, treptat, să dărâme soclul pe care se aşezase generalul-preşedinte Batista, care aservise Cuba potentaţilor americani şi transformase Havana într-un imens tripou şi în bordelul SUA, fără a încasa alte taxe decât procentul său. Puţini cunosc faptul că renumitul mafiot Meyers Lansky deţinea întregul apartament rezidenţial de ultimul etaj al Hotelului National din La Havana, iar din biroul sau era controlata şi politica şi economia cubaneză. Totul până în noaptea de 31 decembrie 1959/1 ianuarie 1960, când revoluţionarii intră în Havana, iar Batista, acoliţii şi mafiotul Lansky fug cu saci şi lăzi de bani.

În noaptea de 25 noiembrie 2016, după 57 de ani la conducerea Republicii de Cuba, Fidel Castro Alejandro Ruz moare în casa sa din Havana. Potrivit dorinţei testamentare a liderului havanez, familia a iniţiat procedurile de incinerare a trupului acestuia. Milioane de locuitori ai Havanei au stat ore în şir la rând aşteptând să intre in mausoleul din Piaţa Revoluţiei – construit în memoria celui considerat a fi „părintele patriei”, Jose Marti, – pentru a îi aduce un ultim omagiu.

În discursul său funerar, Raul Castro a precizat că într-una dintre ultimele discuţii purtate cu fratele său, acesta ar fi afirmat că revoluţia şi idealurile sale trebuie să fie „o luptă care nu trebuie abandonată după dispariţia sa, ci continuată, în special denunţând şi incriminând imperialismul şi neocolonialismul”. Astfel că, ultimele cuvinte adresate în memoria lui Fidel au fost, parafrazând celebrul slogan al lui Che: „Fidel, Fidel, hasta siempre victorioso”.

Ulterior, urna cu cenuşa liderului cubanez, numit acum „fondator al Revolutiei” a fost transportată în Santiago de Cuba şi expusă cu solemnitate până la momentul depunerii într-un monument mai mult decât simplu, păzit acum zi şi noapte de doi soldaţi din garda prezidenţială.

Cuba dupa Fidel Castro

La peste un an de la moartea lui Fidel Castro viaţa de zi cu zi a cubanezilor nu pare să se fi schimbat în niciun fel: aceleaşi probleme legate de absenţa unor produse, scăderea cursului valutar între monede convertibile acceptate în toată lumea şi pesosul „forte”, creşterea preţurilor la unele produse care dispar de pe piaţă şi câteva săptămâni pentru a apărea apoi la raft cu 5-10 cenţi mai mult, eternele şi interminabilele cozi etc.. dar acestea sunt lucruri obişnuite pentru cubanezi, aşa că se rezumă la a-şi mormăi în barbă „nu-i uşor…”.

Singurele noutăţi sunt apariţia unui fel de SRL-uri, al căror comision este dat de faptul că în astfel de locaţii un peso convertibil valorează nu 24 de pesos în moneda naţională, ci doar 20. Tot o noutate este şi faptul că în majoritatea locurilor, fie că eşti străin, fie cubanez poţi plăti în ambele monede, uneori chiar combinându-le pentru a achita suma exactă.

În rest, nimeni nu face politică, ci doar bârfă de cartier sau colţ de stradă, despre ce a mai făcut sau ce a achiziţionat unul şi altul dintre vecini. Un singur lucru marchează dispariţia lui Fidel, şi anume că s-au schimbat unele panouri, afişe sau picturi propagandistice, astfel că acum Fidel este în fiecare cubanez, Fidel este poporul şi chipul liderului cubanez care transmite poporului său şi lumii că tinerii nu au murit şi, deci, vor continua ceea ce a început el şi a susţinut mai bine de 57 de ani…