Turism

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai și Paște / Care sunt ofertele și prețurile

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai și Paște.

Anul acesta 1 Mai si Paștele, două sărbători preferate de turiștii români pentru vacanțe în România, formează o punte, ceea ce va spori apetitul pentru călătorii, distracție și voie bună. Reducerile „Înscrieri Timpurii” lansate încă din toamna anului trecut și voucherele de vacanță au convins turiștii să aleagă România ca destinație principală pentru 1 Mai și Paște.

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

Cele mai atractive destinații pentru zona de balneo – munte sunt Băile Felix, Călimănești Căciulata și Valea Prahovei, în timp ce pentru litoral, preferințele turiștilor români au mers către Mamaia, Costinești și Vama Veche. Pentru Delta Dunării, Sulina, Crișan și Băltenii de Sus sunt printre cele mai solicitate destinații în minivacanța de 1 Mai și Paște.  

Turiștii români au ales în proporție de peste 55% unități clasificate la 4 si 5 stele, cu servicii suplimentare, acces la facilitățile cu ape termale, muzică live și programe pentru cei mici. Se observă o creștere pentru turismul verde, cât mai aproape de natură, unde libertatea se întâlnește cu relaxarea, într-un good vibes de conexiune în cadrul familiei, într-o experiență green neconvențională. În aceeași măsură, destinațiile rurale câștigă din ce în ce mai mulți turiști în căutare de tradiții, gastronomie și folclor autentic.

În pofida tarifelor mărite în medie cu 17%, față de perioada similară a anului trecut, durata vacanței a crescut de la 3 la 3,85 nopți, apropierea celor două sărbători având un impact pozitiv asupra rezervărilor, potrivit BIBI Touroperator.

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

În acest moment, pe riviera românească există un număr de peste 180 de unități de cazare pregătite să întâmpine turiștii, multe dintre acestea fiind în stop sales, cu grad de ocupare maxim. Tarifele încep de la 475 lei cameră/3 nopți, la un hotel de 3* din Eforie Nord fără servicii de masă, cu reducere de 15% până la finalul lunii aprilie, și ajung la 3.530 lei cu demipensiune pentru un hotel de 4* din Mamaia, cu masă tradițională de Paște, acces gratuit la spa și activități pentru cei mici.

Pentru cei care își planifică 3 nopți în minivacanța de 1 Mai sau Paște, tarifele pe Valea Prahovei încep de la  671 de lei /cameră/3 nopți și pot ajunge la 4.808 lei pentru un hotel de 4* . În Băile Felix, tarifele încep de la 780 lei cameră/3 nopți și ajung până la 5.007 lei pentru un hotel de 5* cu toate mesele incluse, pachet de băuturi, mese tradiționale, acces la Aquapark și programe artistice live.

Rezervările în Delta Dunării au crescut față de anul trecut chiar dacă tarifele au suferit mici majorări, mai ales pe componenta de masă. Au apărut noi unități de cazare la „alb” datorită voucherelor de vacanță, iar ofertele hotelurilor și ale pensiunilor s-au diversificat prin includerea în serviciile de bază a unor excursii pe lacuri și canale, transfer cu șalupa rapidă, servicii complete de masă și variante de turism durabil, aproape de natură. Tarifele încep de la 742 lei/cameră la o pensiune de 3* și ajung până la 4.319 lei cameră/sejur pentru un hotel de 4* cu pensiune completă, excursii și prânz pe navă.

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

„Minivacanța de 1 Mai și Paște dă cu adevărat startul vacanțelor estivale în România. Dacă 1 Mai este destinat în special tinerilor în stațiunile de la malul mării – Mamaia Nord, Costinești și Vama Veche, cea de Paște este dorită de familii la munte, preferința acestora mergând către stațiunile balneo cu ape termale și servicii superioare de 4 sau 5 stele”, a declarat Adrian Voican, președinte Bibi Group4Travel.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare