Microsoft deschide un nou Windows

Pasionatii de informatica asteapta cu nerabdare lansarea noii versiuni a sistemului de operare produs de Microsoft, denumit Windows Vista. Desi s-a aratat destul de retinuta in ceea ce priveste informatiile referitoare la acest nou sistem, conducerea companiei a prezentat, insa, in cadrul unei conferinte, o noua versiune a pachetului de programe Office. S-au operat modificari importante care vor fi de ajutor utilizatorilor din domeniul afacerilor. Noua versiune include, conform Mediafax, o interfata reproiectata si noi facilitati care permit utilizatorilor sa obtina date de pe Internet si servere de retele.
Fara „file“ si „print“
Noua versiune a fost prezentata in cadrul unei demonstratii si este creata astfel incat modul de lucru sa fie mai usor. Prin Office 12, compania intentioneaza ca programe precum Word, Excel, Powerpoint, Acces si Outlook sa devina mai accesibile utilizatorilor, datorita noii interfate. „Volumul mare de e-mailuri, mesaje instant si informatii exercita o presiune extraordinara asupra utilizatorilor.“, a spus Chris Capossela, vicepresedinte pentru managementul produselor la divizia Microsoft responsabila cu produsele Office. In noua versiune Office se renunta la meniurile „File“ si „Print“. In schimb, in partea superioara a programului, s-au introdus elemente grafice si butoane care se schimba automat in functie de tipul de date cu care lucreaza utilizatorul. Lansarea ar urma sa aiba loc in a doua jumatate a anului 2006, cand Microsoft intentioneaza sa scoata pe piata Windows Vista.
Potrivit pentru afaceristi
Oficialii companiei au dezvaluit cateva dintre noutatile pe care le va aduce Windows Vista. Utila mai ales pentru mediul de afaceri se anunta a fi noua tehnologie pentru aplicarea corectiilor, denumita „Freeze Dry“, care va reduce numarul repornirilor necesare si va stoca datele utilizatorului inainte de reincarcarea sistemului. Astfel, in multe cazuri nu va mai fi necesara repornirea Windows Vista dupa instalarea sau actualizarea unei aplicatii. O alta componenta este proiectata sa puna utilizatorul in contact si sa foloseasca in comun fisiere cu altii, in aceeasi retea, printr-un sistem denumit „People near me“.
Costuri ridicate
Cei de la Microsoft se asteapta ca noile produse sa fie un succes. Bill Gates, presedintele Microsoft, considera ca lansarea celor doua produse, la sfarsitul lui 2006, va fi cel mai mare eveniment de piata. Rivalii arunca insa cu sageti inspre Microsoft. Astfel, Jack Messmann de la CEO Novell, considera ca va avea de castigat sistemul de operare Linux, deoarece trecerea de la Windows XP la Windows Vista va fi mai costisitoare decat trecerea de la Windows XP la Linux. Iar utilizatorii sunt de parere ca aceste noi versiuni nu aduc nimic nou pentru ei, ci doar o reimpachetare si o alta interfata grafica, ceea ce nu face decat sa necesite mai multe resurse hardware. Se preconizeaza ca utilizatorii nu se vor repezi sa cumpere licente de upgrade pentru computerele lor, mai degraba vor fi interesati de varianta mult mai ieftina si mai sigura de virusi oferita de Linux. (E.W.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






