Sport

LIVETEXT. Alegeri la Federația Română de Fotbal. Răzvan Burleanu rămâne președinte

 

16.56 – Rezultate oficiale: 

254 voturi, toate valide

Răzvan Burleanu – 168 voturi

Ionuț Lupescu 78 voturi

Marcel Pușcaș – 8 voturi

Ilie Drăgan – 0 voturi.

16.45 – Deși nu este încă oficial, Răzvan Burleanu a câștigat alegerile din primul tur. Digi Sport anunță că Burleanu a avut peste 150 de voturi. 

16.24 – S-a încheiat votarea. Urmează numărătoarea.

15.52 – După ce și-au dat seama de eroarea pe care au făcut-o, organizatorii au mutat pupitrele.

15.40 – Nu se poate discuta despre un vot secret. Pupitrele la care se votează se află sub geamuri. Astfel se reflectă foarte bine în sală ce votează fiecare candidat.

15.10 – A început votul.

14.30 – Vorbește Răzvan Burleanu. Acesta a depășit cu 8 minute timpul pe care l-a avut la dispoziție (10 minute). 

„Burleanu a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Sandu„Dragi coechipieri, azi suntem o echipă unită, forța reală a fotbalului românesc. Am dezvoltat proiecte pe care le-am asumat. Am pus fotbalul pe primul loc și membrii FRF înainte de toate. Azi suntem pregătiți să continuăm împreună. Prima partea a mandatului am folosit-o pentru stabiltiatea financiară a FRF. Nu mai avem o piatră de moară legată de picioare. Suntem siguri de noi și suntem gata să mergem la nivelul următor. Fotbalul poate fi mai mult decât o reflexie a societății chinute. Gândiți-vă câte am schimbat în ultimii ani și cum vorbim azi. Suntem responsabili pentru miile de copii care azi joacă fotbal în competițiile pe care le-am creat. Suntem responsabili pentru Liga a 2-a și Liga a 3-a, pe care le promovăm și pe care alții le-ar arunca în beznă pentru că nu produc bani. Suntem responsabili pentru fotbal feminin și futsal. În 4 ani, FRF a revenit Federația Română de Fotbal, Federația voastre. La FRF au dispărut trepădușii care vă cereau atenții. Au dispărut ușile închise. A dispărut împărțirea dumneavoastră pe ranguri. Suntem în fața unei decizii foarte simple. Trebuie să alegeți echipa FRF care a lucrat pentru dumneavoastră și gașca care vă promite să nu vă lucreze. Trecutul a venit aici să vă certe deși nu a lăsat nimic care să contribuie la dezvoltare. De ce să optăm pentru incertitudine? Mircea Sandu nu a fost un simplu personaj. Mircea Sandu e numele unui mod jingitor de a trata fotbalul. Acesta mod ne sfidează acum, încercând să restaureze Federația Română de Comisioane. În martie 2014 s-a produs o schimbare mare. M-ați votat că știați că voi elimina șpăgile, găștile și nepotismele. Am primit încrederea pentru a crea o echipă de profesioniști. Îmi asum greșelile, dar vă asigur de lipsa de intenție. Nu am greșit ca să îmi îmbogățesc familia sau prietenii. Mergem împreună mai departe. Fotbalul românesc e pus în slujba dumneavoastră. Nu putem garanta calificări la turneele finale. Ne dorim, dar nu putem garanta. Garantez că implementarea proiectelor va înseamna cadrul optimin pentru obținerea calificării. V-ați convins că nu face parte din niciun grup de interese. Dragi coechipieri, avem nevoie de confimare că suntem o forță. Votul nu e doar pentru mine, ci pentru echipa mea, pentru oamenii care v-au ajutat. Încercăm de fiecare să fim mai bine. Vă propun să fim o generație de conducători care se uită spre viitor”.

14.18 – Ionuț Lupescu este al treilea candidat care vorbește. 

„Mă bucur mult că mă aflu în fața dumneavoastră. Văd că sunteți puțin încordați. Sunt niște simple alegeri. Acum 8 ani de zile eram în fața dumnevastră, iar azi m-am întors cu o poftă nebună de a redresa fotbalul românesc. Cred că noi și suporterii putem face asta. Vreau respect pentru cluburi, pentru legi, pentru spectatori, chiar și pentru media. Nu putem toți fi geniali, dar seriozitatea ne va duce departe. Transparența este cuvântul care ni se promite de fiecare dată. Cred că a venit momentul să lăsăm toate draperiile larg deschise. Fotbalul și sportul nu pot exista în afara fair-play-ului și a regulamentulor. Inima fotbalului românesc este ceea ce se întâmplă la Liga a 3-a. Trebuie să găsim finanțare pentru aceste cluburi, pentru arbitri de la aceste nivele. Oamenii vor credibilitate. Trebuie să schimbăm legile în favoarea sportului. Îi chem alături de mine pe toți cei competenți, pe foștii mari fotbaliști, arbitri, specialiști în poltici publice. Trebuie ca toate forțele interesate să fie parte din acest proces. Fotbalul este tot, și fotbal feminin, futsal, juniori. Trebuie să dezvoltăm tot. Sub mandatul meu nimeni nu va fi marginalizat. Voi duce în parlament un pachet de legi care să ajute fotbalul. Acesta esta angajamentul meu. Am avut contacte cu președinții celor mai importante partide, cei care decid legile. M-am întâlnit cu zeci de primari, nu am complexe politice. Dacă până acum se discuta cu ei pe la colțuri, acum vreau să discutăm deschis. Pe actualul președinte nu îl mai suține nimeni. Doar 10 la sută dintre români îl mai susțin. La începutul mandatului toată lumea era de partea lui. Nu a făcut performanțe, a reușit să jignească ziariștii, suporterii, patronii. I-a jignit și pe cei de la UEFA. Nu vin la FRF cu gândul răzbunării. Fotbalul nu trebuie pedepsit pentru că președintele s-a comportat ca un copil răsfățat. Probabil va înțelege asta mai târziu. Fotbalul trebuit unit și înțeles. Eu voi continua toate proiectele colegilor mei, care au perspective. Actualul președinte a ales altă cale. Am ales să nu răspund cu aceeași monedă. Asta vor spectatorii și sponsorii: performanță și o atmosferă respectabilă. Marele meu regret este că actuala și fosta conducere nu au apelat la sprijinul meu în calitate de om important la UEFA. De aceea, niciunul nu va face parte din echipa mea. Trăiesc același sentiment ca atunci când jucam. De data asta coechipierii mei sunteți dumnevoastră. Vom avea un singur învingător, fotbalul din România”.

14.10 – Al doilea care vorbește este Marcel Pușcaș. 

„Cred că au fost microfoane în camere la Rin. Cum s-a făcut această alegere de a ține discursurile? Ordine alfabetică sau dat cu banul? S-a terminat o campanie electorală. Pentru mine a durat 7 luni, pentru unii 4 ani, iar pentru alții 2 luni. Când am anunțat că voi candida mi se zicea că nu am nici o șansă pentru că contracandidatul meu are de partea lui serviciile. După apariția altui contracandidat s-a spus că și el are alt sprijin. Cred că sunt singurul candidat care a fost președinte de club și a fost în postura voastră. Am antrenat în cupele europene și am fost sponsor la fotbalul feminin. Sunt singurul care nu are ingrediente în jur. Faceți un exercițiu de imaginați. Dezbrăcați candidații de orice și vedeți ce obțineți. Trebuie să obțineți competență și soluții. În caz contrar, fotbalul nu este pe un drum bun. Am dedus care sunt problemele reale ale fotbalului românesc. Aceleași probleme erau și acum 15-20 de ani. Am rămas cu aceleași probleme. Lipsa unor competiții eficiente, a unei școli de antrenori, probleme de arbitraj și probleme legate de Comisii. Nu știu dacă vă mai doriți asta. Mai vreți să continuăm 10-15 ani cu aceleași probleme? Lăsați partidele. Dacă puteți face asta, vom avea cu toți de câștiga. Nu cred că mai vreți să fiți săraci sau umiliți. Voi sunteți puterea fotbalului. Noi doar vă reprezentăm. Au murit 62 de cluburi în ultimii 4 ani și sute în ultimii 20 de ani. În ritmul ăsta, peste 4 ani jumătate nu veți mai fi aici. Aveți 4 tipuri de candidați. Aveți ce alege. Dezbăracați-ne și vedeți care e cea mai bună variantă pentru bunul mers al fotbalului românesc. Nu e cale de întors. Asta e trista realitate din fotbalul românesc”.

13.59 – Încep discursurile candidaților. Primul care vorbește este Ilie Drăgan. 

„Mă așteptam să fiu al doilea, în ordine alfabetică. Deși am plecat cu ultima șansă la președinția FRF, sunt încrezător. Ceea ce voi spune acum nu se află în program. Aș dori să le mulțumesc celor 5 cluburi care mi-au oferit șansă de a fi aici. Au parte de respectul meu, chiar dacă două dintre acestea și le-au retras ulterior. Bănuiesc că nu au făcut-o din proprie initiațivă. Sunt membri Comitetului Executiv suficient de puternici să gestioneze bugetul de 18 milioane de euro?! Vreau o mai bună transparență și o mai mare responsabilizare în rândul membrilor afiliați”.

13.30 – Lupescu și Pușcaș acuză. Cei doi candidați la șefia FRF, care nu au avut acces în sală în prima parte, susțin că Radu Vișan a mințit când a spus că s-a consultat cu ei înainte de a decide Comisa de validare a voturilor. Lupescu, Puşcaş, dar şi Ilie Drăgan intenţionează să-și propună omul de încredere în această comisie.

13.00 – S-a încheiat prima parte a Adunării Generale a FRF, una mai mult decât plictisitoare. Este pauză la Casa Fotbalului. 

12.55 – La Casa Fotbalului a ajuns Mircea Lucescu, susținător al lui Ionuț Lupescu.

12.25 – S-a încheiat discursul, unul electoral, al lui Răzvan Burleanu. Acesta a fost propriul său lăudător, prezentând performanţele, în special cele financiare din mandatul său. „De greșeli nu vorbiți? Despre centrele de excelență nu vorbiți?”, a fost un mesaj venit din sală. Obosiți probabil după dineul de aseară, unii dintre cei prezenți moțăiau în timpul discursului lui Burleanu. 

12.05 – Vorbește Răzvan Burleanu. Acesta prezintă toate marile succese pe care le-a avut FRF sub conducerea lui. 

11.55 – „Lumea să aleagă ce e mai bun pentru fotbalul românesc. Pentru recredibilizarea lui, cred că Ionuţ e cel mai bun. Cred că va câştiga. Nu ocup nici o funcţie, sunt susţinător. El e cel care va hotărî. Eu sunt dispus să mă implic mai mult. De mâine, de când Ionuţ Lupescu va fi preşedinte, cred că principalele obiective astea sunt. Calificarea la turneele finale: Euro, unde trebuie să fim neapărat, şi să mergem în Qatar, în 2022”, a declarat Cristi Chivu. 

11.53 – În acest moment vorbește Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice a FRF. 

„Sunt mândru că fac parte din rândul dumnveavoastră și încerc să lucrez cu oamenii din tehnic pentru a ajunge acolo unde ni se reproșează că nu am ajuns. Sunt cel mai tânăr membru pentru că am fost angajat acum 1 an și două luni. E foarte greu să intri într-o societate pe care nu o cunoști.  Peste tot pe unde am fost am simțit că fac parte din lumea dumnveavoastră. Trebuie să mergem în toată țara, la orice nivel al fotbalului, la orice competiție. Un eșec pe care mi-l asum, deși nu eram acolo în acea perioadă, a fost numirea domnului Daum. Au fost și lucruri bune. Pentru prima dată am avut două echipe calificate la turnee de elită. Asta este ideea care mă animă pe mine. Fotbalul feminin este foarte important, deși nu este băgat în seamă”.

11.50 – Șeful Comisiei de validare a voturilor este Bogdan Gheorghiță, șeful AJF Vaslui, și votant declarat al lui Răzvan Burleanu. Gheorghiță este și subinspector și purtător de cuvânt la IPJ Vaslui.

Un membru al Comisiei este Cristian Bivolaru, director general la Viitorul și susținător al lui Lupescu.

11.45 – Radu Vişan a precizat că el a stabilit componenţa Comisiei de validare și că fiecare candidat este reprezentat. Secretarul general al FRF a fost rugat să spună cine din comisie reprezintă alt candidat decât Burleanu, dar a refuzat.

11.35 – Fotbalul feminin este cu Burleanu. Cel puțin așa a anunțat la ProX Alin Cioban, președintele clubului de fotbal feminin Olimpia Cluj: „Noi vrem continuitate. Am remarcat că Lupescu și Pușcaș au avut o campanie foarte agresivă. Fotbalul feminin e cu Burleanu”. 29 de voturi are fotbalul feminin la aceste alegeri.

11.20 – „Nu am nici o emoţie, m-am întors acasă, sper să schimbăm fotbalul românesc”, a declarat Ionuț Lupescu în momentul în care a ajuns la Casa Fotbalului.

11.04 – Secretarul general al FRF, Radu Vișan, anunță că dintre cei 256 de membri afiliați sunt prezenți 254, astfel că Adunarea Generală este statutar constituită. Pentru a câștiga din primul tur, un candidat trebuie să obțină 129 de voturi.

11.02 – A început Adunarea Generală a FRF.

10.59 – Patru reprezentanți ai FIFA și UEFA sunt prezenți la Casa Fotbalului, caz unic în Europa la un eveniment de acest gen.

10.55 – Preşedintele AJF Maramureş, Cristi Balaj, şi-a reafirmat sprijinul pentru Ionuţ Lupescu, la sosirea la Casa Fotbalului. Și Iulian Apostol, preşedintele Oţelului Galaţi, a declarat că votul său va merge la Lupescu.

10.30 – Conform gsp.ro, aseară, la hotelul unde au fost cazați votanții, mai mulți bodyguarzi au fost plasați la toate etajele.

Totodată, Dan Dumitru, șeful AJF Vrancea a declarat pentru aceeași sursă: „E urât cum a procedat Octavian Goga, reprezentatul AJF în Comitetul Executiv al FRF. 10 dintre șefii de AJF-uri pe care Burleanu mizează la vot au fost instruiți să-i supravegheze pe cei asupra cărora planează nesiguranța. Fiecăruia i s-au atribuit câte doi dintre cei care fie votează cu Lupescu, fie sunt indeciși”.

10.13 – Procedura de vot, conform site-ului FRF:

1. Alegerea Președintelui se va efectua prin vot secret, cu buletine de vot.

2. Comisia de validare a voturilor va fi desemnată prin vot deschis de către Adunarea generală a FRF, la propunerea Secretarului General al FRF. Acesta va formula propuneri privind componența Comisiei de validare a voturilor, alcătuită din 5 membri, dintre care un președinte.

3. Comisia de validare a voturilor va fi alcătuită astfel încât pentru fiecare dintre candidați să existe în cadrul comisiei un reprezentant al unui club care să-i fi acordat o propunere de candidatură.

4. Comisia de validare a voturilor va prelua plicurile sigilate, conținând buletinele de vot. Comisia de validare a voturilor, prin președintele său, va anunța numărul de buletine de vot care se vor distribui delegaților membrilor afiliați.

5. Se va efectua apelul nominal al membrilor afiliați și fiecare delegat se va prezenta la Comisia de validare și va semna tabelul aflat în posesia Comisiei.

6. Ulterior semnării tabelului, Comisia va aplica ștampila FRF pe prima pagină a unui buletin de vot (ca element de siguranță) și îl va înmâna delegatului respectiv împreună cu ștampila de vot.

7. Pe buletinele de vot vor fi tipărite numele candidaților la funcția de Președinte.

8. După primirea buletinului de vot, delegatul se va deplasa la locul special amenajat pentru exercitarea votului, unde, în secret, va proceda la exprimarea opțiunii sale, prin aplicarea ștampilei de vot în dreptunghiul aferent candidatului pe care îl preferă.

9. După această operațiune, va împături buletinul de vot astfel încât să se asigure secretul votului și va introduce buletinul în urnă, apoi va restitui ștampila de vot comisiei de validare.

10. Numărul buletinelor de vot distribuite delegaților prezenți la Adunarea Generală se va anunța de președintele Comisiei de validare a voturilor înainte de a se trece la numărarea voturilor.

11. După ce toți delegații își vor fi exercitat dreptul la vot, Comisia de validare a voturilor va proceda la deschiderea urnei și la numărarea voturilor obținute de fiecare candidat la funcția de Președinte. Vor fi valabile numai voturile exprimate potrivit procedurii arătate la punctul 8.

12. Nu vor fi valabile și, pe cale de consecință, vor fi anulate buletinele de vot în care:

a) nu a fost aplicată ștampila în dreptunghiul aferent niciunui candidat;
b) a fost aplicată ștampila de mai multe ori pe buletinele de vot; ATENȚIE: În conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 3 din Statutul FRF vor fi anulate și buletinele de vot ce conțin ștampila aplicată de două sau mai multe ori pe buletinul de vot, indiferent dacă ștampila a fost aplicată de mai multe ori în cadrul dreptunghiului cu numele unui candidat sau ale mai multor candidați.
c) au fost adaugate numele altor candidați decât ale celor înscriși inițial pe buletinul de vot;

13. Dacă numărul buletinelor de vot existente în urne va fi egal sau inferior celui al buletinelor distribuite, votul va fi validat. Dacă numărul buletinelor din urne va fi mai mare decât numărul buletinelor distribuite, votul va fi anulat și se va proceda la o nouă votare.

14. După deschiderea urnei și numărarea voturilor valabil exprimate și a celor anulate, Comisia de validare a voturilor va consemna rezultatul alegerilor prin procesul-verbal întocmit și semnat de toți membrii comisiei. Rezultatul va fi comunicat Adunării Generale de președintele comisiei de validare a voturilor.

15. Va fi declarat ales în funcția de Președinte al FRF candidatul care va obține majoritatea voturilor (jumătate plus unu) membrilor afiliați prezenți.

16. În situația în care, după primul tur de scrutin, niciun candidat nu va obține majoritatea cerută de statut, se va organiza al doilea tur de scrutin, la care vor participa doar primii doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în cadrul primului tur de scrutin. Dacă pe locul al doilea se vor afla, la egalitate de voturi, doi candidați, scrutinul se va desfășura între aceștia și candidatul aflat pe primul loc.

17. Începând cu cel de-al doilea tur de scrutin, delegații membrilor afiliați vor înscrie pe buletinul de vot numele candidatului pe care îl vor prefera dintre cei calificați în turul de scrutin respectiv. Se vor utiliza exclusiv instrumentele de scris (pixurile) puse la dispoziția delegaților de către comisia de validare a voturilor.

18. În cazul egalității numărului de voturi, scrutinul se va repeta până la departajare.

19. Va fi declarat ales în funcția de Președinte al FRF, începând cu cel de-al doilea tur de scrutin, candidatul care va obține cele mai multe voturi dintre voturile exprimate și validate.

20. Comisia de validare a voturilor va confirma rezultatul alegerilor prin procesul-verbal întocmit și semnat de toți membrii comisiei. Rezultatul pe care președintele comisiei de validare a voturilor îl va comunica Adunării Generale a FRF se va consemna în procesul-verbal al Adunării Generale a FRF.

NOTĂ: Procedura de alegere a membrilor Comitetului Executiv va fi similară cu cea de alegere a președintelui FRF, cu mențiunea că pentru categoriile competiționale unde candidează câte un singur candidat pe loc se va putea solicita Adunării Generale aprobarea ca votul să fie deschis.

Radu VIȘAN,
Secretar General FRF

10.00 – Aseară, la un hotel din București, a avut loc o recepție organizată de FRF, la care au participat aproape toţi membrii afiliaţi. Mulți dintre aceștia au spus că nu îl vor vota pe Răzvan Burleanu, ci vor merge pe mâna lui Ionuț Lupescu.

Răzvan Burleanu – actualul președinte, Ionuț Lupescu – membru al „Generaţiei de Aur”, Marcel Pușcaș – fost conducător la Steaua și Ilie Drăgan, fost lector în cadrul Şcolii Federale de antrenori din cadrul FRF, se vor lupta astăzi pentru șefia Federației Române de Fotbal. Adunarea Generală va începe la ora 11.00, la Casa Fotbalului.

Sunt patru candidați, dar este destul de clar că doi, Burleanu și Lupescu, au cele mai mari șanse. Campania a fost una cu acuzații, unele chiar penale, dezvăluiri, jigniri, iar pe final, inevitabil, și-a făcut apariția și politicul.

Intervenția politicului, faptul că Liviu Dragnea, șeful PSD, a anunțat public că îl susține pe Lupescu, ar fi schimbat opțiunea de vot a multora dintre membrii afiliați FRF.

Cel puțin așa crede Gigi Becali, care a declarat la Digi Sport: „Înţelegeţi ce vreţi. Sunt oameni care i-au promis lui Burleanu că îl votează, dar acum s-au sucit, că s-a dat semnalul. E linie de partid, ce vorbim? Sunt lucruri care nu se pot spune, că nu are loc politicul în fotbal. Lupescu va face lucruri mari în fotbal. El va câştiga 100% din primul tur. Eu ştiu multe, dar nu pot spune mai mult. Chestiunea e rezolvată. Dacă Dragnea a făcut treaba asta, îl felicit. Ne scapă de Burleanu, face un lucru bun, nu?”.

CITEȘTE ȘI: 

Lupescu sau Burleanu?!

Cu cine votează BRAȘOVUL la alegerile FRF de mâine?!… Vor fi răsturnări de situație în urma implicării politicului?!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare