BRAȘOV. Cazul „Stadionul”
La Brașov, continuă sâcâitor de obsesiv joaca de-a stadionul. Întâi s-a ras „Municipalul” pentru a se construi unul mai mare și mai frumos. Proiectul n-a ținut, deși în urmă cu mai mult de un deceniu se promitea că noua arenă va găzdui meciuri de la Euro, iar acum, în Bartolomeu, la capătul lui 5, pe locul de „Oktoberfest”, se dorește, insistent, într-un strălucitor înveliș electoral, construirea unei Săli Polivalente care să fure toate privirile.
De puțină vreme a apărut iarăși pe tapet „modernizarea” Stadionului „Tineretului”. Am înțeles că mai sunt niște chichițe de pus la punct (ce se va întâmpla cu mașina de tuns iarba, de pildă?!), după care va începe „renașterea”, la o dată incertă. Totuși, microbiștilor li s-a transmis răspicat: „Întâi facem stadion și apoi echipă”, susținându-se că, pe lângă new-Corona, creația Municipalității, aspiră să preia brandul FC Brașov atât ACS SR, ACS Steagu Roșu, cât și Colțea, chiar și Kids Tâmpa.
Dar, într-o țară în care autostrăzile apar doar pe hârtie, nu ne mai miră jongleria asta cu uite stadionul, nu e stadionul, în funcție de cum bate vântul. De la București, în cincinalul trecut, UEFA a primit garanții că vor exista 4 stadioane decente capabile să găzduiască antrenamentele reprezentativelor ce vor avea meciuri pe „National Arena” la Euro 20-20, ca s-o parafrazăm pe încă prim-ministra Viorica Vasilica Dăncilă: Steaua, Dinamo, Rapid și Arcul de Triumf. Ca în cântecelul cu 10 negri mititei, câte unul a mai dispărut în timp, astfel că, la acest moment, au mai rămas în cărți două mari și late. Cât despre calea ferată Aeroportul Otopeni – Gara de Nord, care va zgudui din temelii patinoarul lui Ion Țiriac…
CITEȘTE ȘI: George Scripcaru și viziunea sa despre FOTBALUL BRAȘOVEAN… „După ce facem stadion, facem și echipă”!!!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.