Sport

BRAȘOV. ACS Transilvania, un club privat în plină ascensiune! Planuri mari de viitor…

  • transilvania_244016.jpg
  • transilvania3_244017.jpg
  • transilvania2_244018.jpg
 

ACS Transilvania este unul dintre cluburile private din Brașov care, foarte probabil, în viitorul apropiat, va avea reprezentare în primele eșaloane ale voleiului sau handbalului românesc.

Înființat în 2014, clubul brașovean se bazează în acest moment în special pe creșterea copiilor, doar la volei feminin existând o echipă de senioare care evoluează în liga secundă a României. În acest momen, la ACS Transilvania Brașov funcționează secții de gimnastică artistică, gimnastică ritmică, baschet, handbal, volei, fotbal, patinaj viteză, atletism, natație, badminton, dans sportiv, bob-sanie, lupte și… scrabble.

„Este al patrulea an al existenței. Am vrut să îmi demonstrez mie că se poate face performanță. De aici a pornit totul. Am încercat și cred că am reușit. A fost greu și la început, dar nici acum nu e ușor, mai ales că noi ne dorim să facem ceva. Universitatea «Transilvania» ne-a susținut de la început. Multă lume se întreabă de unde ne facem bugetul. Da, venim și cu bani de acasă, însă avem și sponsorizări, cotizații ale membrilor. Nu în ultimul rând, avem fonduri europene nerambursabile. Este un program, «Promovarea sportului de performanță», pe care Consiliul Județean îl sprijină. Acolo am depus actele și este al doilea an în care avem parte de aceste fonduri. Suntem în continuă creștere. Sper că această lege nouă a Sportului ne va ajuta și vom avea fonduri și de la Primărie. Sunt convins că vom reuși. Cert este că nu ne vom opri aici. Momentan, suntem un club privat, iar în țara noastră cluburile private sunt puse la zid. Lumea vede doar afaceri și bani, nu observă ceea ce facem cu adevărat”, ne-a declarat Marius Fetti, directorul ACS Transilvania Brașov.

După cum se știe, clubul brașovean a reușit câteva lovituri de imagine în ultimul timp. Mariana Târcă este antrenoare la handbal, Diana Chelaru, la gimnastică artistică și Zeljko Bubanja, la baschet, ocupându-se de juniorii clubului.

În ceea ce privește handbalul feminin, obiectivul final este accederea în viitorul apropiat în Liga Națională. Normal, primul pas va fi înscrierea echipei în Divizia A, unde se va ataca promovarea.

„Momentan, avem senioare doar la volei, echipa fiind 100% studențească. Punem accentul pe copii și juniori, dar pe viitor la toate disciplinele ne dorim performanță la seniori. La handbal, piramida este formată, avem șapte echipe, de la junioare I în jos, în Campionatele Naționale. Vin din spate și băieții, de care se ocupă Titus Donosa, ajutat de Dorin Cian și Mircea Iordan, însă aici sunt încă micuți. Visul nostru este să ajungem în Liga Națională la handbal feminin. E devreme să fixăm un termen, lăsăm faptele să vorbească pentru noi. Este adevărat că au venit antrenori importanți. Oamenii vin acolo unde există seriozitate. Pe lângă Mariana Târcă, Diana Chelaru sau Zeljko Bubanja, mai avem tehnicieni pe care îi putem pune pe aceeași treaptă. Bubanja a venit să facă treabă. În doar câteva luni a reușit să formeze echipe cu care deja merge la competiții, deși vorbim de copii. El face selecție pentru copii sub 10 ani. Vrea să îi crească, să îi formeze. Este spiritul acesta al sârbilor. Mi-a spus: «înainte de toate, copilul trebuie să știe să pună talpa pe parchet, să calce, pe urmă să învețe cu mingea». La gimnastică a venit Diana Chelaru, medaliată olimpică, și lucrează alături de Andreea Acatrinei, și ea medaliată olimpică. Avem și echipă de băieți la gimnastică artistică. Din păcate, aici marea problemă este infrastructura. Nu există o sală pentru gimnastică. Federația ne susține, s-a oferit să ne pună la dispoziție toate aparatele, însă nu avem unde să le instalăm. S-ar putea face la Brașov un centru cum e la Deva, dar nu avem sala necesară. Și la gimnastică ritmică avem multe fetițe. Au fost recent Campionatele Naționale și Cupa României și am luat «bronzul» la categoria «mica gimnastă» la individual. La handbal am ridicat ștacheta prin venirea Marianei Târcă. Sunt încântat de faptul că a venit, că a acceptat propunerea noastră. Fetele sunt extuziasmate să lucreze cu ea. Ne dorim ca în sezonul viitor să înscriem deja echipa în Divizia A de handbal feminin”, a adăugat Marius Fetti.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare