Politic

BRAȘOV. „Caracatița incompetenței – despre stații de asfalt în orașul cu probleme de poluare”! OPINIA lui Allen Coliban

 
Senatorul USR de Brașov Allen Coliban a readus în discuție problema poluării la Brașov, una pe care autoritățile locale nu prea reușesc să-i dea de cap, în ciuda declarațiilor optimiste. Pe contul său de Facebook, politicianul a exemplificat: „Brașovul are o stație de asfalt între blocuri, care poluează. Este un lucru pe care l-au semnalat locuitorii din Bartolomeu și cei peste 700 de semnatari ai petiției – https://bit.ly/2XuqYDQ”.
 
Apoi, și-a continuat analiza, cu argumente clare:

„Demersurile cetățenilor au primit un răspuns bizar din partea Agenției pentru Protecția Mediului – recomandarea de a se adresa Consiliului Local, pentru o Hotărâre care să interzică activitatea de producere de asfalt în interiorul Brașovului.

Încerc să clarific câteva aspecte legislative, pentru a puncta care sunt instituțiile care ar putea face ceva pentru remedierea situației – altceva decât «pasatul pisicii».

În primul rând, motivul pentru care avem o legislație stufoasă este acela de a proteja atât interesul și sănătatea oamenilor, cât și mediul înconjurător. Pare de la sine înțeles acest lucru, însă el nu reiese din multe dintre acțiunile celor ce ocupă funcții publice. Să îi analizăm, pe rând:

1. Primarul Brașovului. Este persoana responsabilă de rezolvarea problemelor în privința poluării și de punerea în practică a Planului Integrat de Calitatea Aerului în Municipiul Brașov. Plan care identifică «arderi în industrii de fabricare și construcții» drept principala sursă generatoare de poluare cu microparticule (PM10, PM2.5), respectiv a treia sursă de poluare cu NOx. Dar ce ne putem aștepta de la «Grătar-cu-mici» Scripcaru, de la omul care a promovat Gorițe și PUZ-uri care reduc vegetația Brașovului și care încearcă să își ascundă incompetența cu «n-avem pârghii»?

2. Agenția pentru Protecția Mediului Brașov. Este autoritatea responsabilă cu autorizarea activităților cu impact asupra mediului și cu monitorizarea poluării. Este autoritatea care spune care activități pot fi autorizate și în ce condiții, care poate impune condiții stricte cu privire la emisii și la folosirea de filtre/BAT-uri etc. Mai mult, este autoritatea care este obligată să organizeze procesele de consultare publică (parte obligatorie a procesului de autorizare) și să țină cont de rezultatele consultării. Dar ce să ne așteptăm de la APM Brașov, când ei încearcă să paseze problema, în loc să măsoare impactul poluatorului și să dispună în consecință?

3. Direcția de Sănătate Publică Brașov. De 6 ani de zile avem Ordinul 119/2014 al Ministrului Sănătății, care specifică la Art. 11 în mod clar distanțele minime pentru stațiile de preparare a asfaltului (500 m). DSP Brașov trebuia să ceară conformarea cu aceste norme și să facă un studiu de impact asupra sănătății populației din zona poluatorului. Dar ce să ne așteptăm de la o instituție care a închis ochii și a girat situația actuală?

4. Consiliul Local Brașov. Este autoritatea care poate reglementa tipurile de activități permise în interiorul localității și care aprobă PUG-ul și PUZ-urile Brașovului. În plus, Consiliul Local este cel care a aprobat Planul de Management al Calității Aerului în forma actuală, fără nicio măsură avută în vedere în privința poluatorilor industriali. Dar ce așteptări să avem de la «majoretele» lui Scripcaru?

5. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Este autoritatea națională responsabilă pentru rezolvarea cazurilor de infringement pe mediu și care știe de problemele mari pe care le are Brașovul cu PM-urile, cu NOx-urile și cu mirosurile. Și care ar fi trebuit să vadă măsurile insuficiente și complicitatea cu poluatorii de la nivelul Brașovului. Dar ce așteptări să avem de la ministrul care face doar PR și care își felicită colegul de partid pentru situația dezastruoasă în care ne-a adus?

Acestea sunt cele 5 instituții care ar fi putut face ceva pentru remedierea situației. Merită trase la răspundere pentru ce nu au făcut și presate să își joace rolul în remedierea situației. Eu asta voi face”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare