UPDATE BRAȘOV. Protest restrâns

După ce s-au mobilizat pe rețelele de socializare, sute de persoane
au ieșit în stradă aseară în mai multe orașe din țară, pentru a
protesta față de votul din Parlament, care l-a scăpat de arestare pe
senatorul Dan Șova.
Au fost manifestații și marșuri la Cluj-Napoca,
Sibiu, Iași, Oradea, București, dar și la Brașov. Oamenii și-au
confecționat pancarte, afișe, au adus steaguri tricolore și acolo unde
au fost mai mulți o portavoce. Indiferent de vârstă, oamenii s-au arătat
scandalizați de modul în care sunt apărați corupții.
Din
păcate, la Brașov, a fost un protest restrâns. În fața Prefecturii, în
momentul de vârf al manifestației au fost 30 de persoane, cu câteva afișe pe care scria „Imunitate zero”, „Nimeni nu e mai presus de lege”, cuvântul „imunitate” era tăiat și altul pe care sub sigla DNA se afla un celebrul logo de „like” de pe Facebook. Oamenii și-au vărsat oful și au plecat destul de repede.
Citiți și:
ȘOVA. Protest în BRAȘOV, împotriva imunităţii parlamentare
„Dan Ș-O VA lua”, au strigat protestatarii din Piaţa Universităţii
UPDATE. Reacția lui Iohannis după votul pentru Șova
Dan Șova s-a autosuspendat din toate funcţiile deţinute în PSD
ALEGERI ANTICIPATE după votul din cazul lui Dan Șova
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.










