112

A vrut să arunce un bloc în aer! Un bărbat și-ar fi incendiat apartamentul, apoi a lăsat gazul pornit

Un incident extrem de grav a avut loc în Baia Mare, unde un bărbat de 59 de ani este suspectat că și-ar fi incendiat intenționat apartamentul și ar fi lăsat gazul pornit, cu intenția de a provoca o explozie care să afecteze întregul bloc. Acesta a fost imobilizat de jandarmi și dus la poliție pentru audieri.

Două focare de incendiu, descoperite în apartament

Intervenția a avut loc astăzi, 25 octombrie, pe strada Motorului din Baia Mare, după un apel la 112 care anunța izbucnirea unui incendiu într-un imobil.

După stingerea flăcărilor de către pompieri, jandarmii au intrat în locuință, împreună cu șeful echipajului de intervenție. Verificările au scos la iveală câte un focar de incendiu în fiecare dintre cele două camere.

Descoperirea a ridicat suspiciuni cu privire la o posibilă acțiune intenționată.

Ar fi vrut să provoace o explozie care să afecteze întregul bloc

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș, declarațiile martorilor și verificările efectuate au indicat că proprietarul ar fi dat foc locuinței, ar fi lăsat gazul pornit și ar fi plecat de acasă.

Conform acelorași informații, bărbatul ar fi urmărit să provoace o explozie care să afecteze întregul bloc, punând în pericol viețile oamenilor din imobil.

Având în vedere riscul, jandarmii au securizat zona și au restricționat accesul persoanelor neautorizate. Bărbatul a fost ulterior imobilizat și condus la sediul poliției pentru continuarea verificărilor și dispunerea măsurilor legale.

Cercetările la fața locului au fost sprijinite de polițiștii criminaliști.

Până la stabilirea tuturor împrejurărilor, acuzațiile rămân la nivelul suspiciunilor, iar vinovăția persoanei trebuie stabilită potrivit legii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google