BRAȘOV | Trei șoferi, prinși în trafic cu probleme grave! Doi erau băuți, iar unul conducea cu permisul suspendat

Trei conducători auto sunt cercetați penal de polițiștii brașoveni, după ce au fost depistați în trafic cu încălcări grave ale legislației rutiere. Doi dintre aceștia au fost prinși la volan sub influența alcoolului, iar un al treilea conducea deși avea dreptul de a șofa suspendat.
Șofer din Toarcla, prins cu 0,78 mg/l alcool în aerul expirat
Primul caz a fost înregistrat în noaptea de 25 octombrie, în jurul orei 02:00, pe drumul comunal DC6, în comuna Cincu.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat de 37 de ani, din localitatea Toarcla.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma verificărilor, polițiștii au mai constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
Un șofer din Constanța, depistat băut pe DN 73, la Moieciu
Un alt conducător auto, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Constanța, a fost oprit în jurul orei 03:00 de polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran, pe DN 73, în localitatea Moieciu.
În cazul acestuia, aparatul etilotest a indicat 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și el a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru determinarea alcoolemiei.
Tânăr de 19 ani, prins cu permisul suspendat, pe strada Lungă
În aceeași noapte, polițiștii Serviciului Rutier Brașov au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Lungă, din municipiul Brașov.
La volan se afla un tânăr de 19 ani, care nu avea dreptul de a conduce, acesta fiindu-i suspendat în urma unor abateri rutiere anterioare.
În toate cele trei cazuri au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente. La finalizarea cercetărilor, urmează să fie dispuse măsurile legale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





