Poliția a dat sancțiune în urma carambolului de pe podul de la Dârste
Poliția a dat sancțiune în urma carambolului de pe podul de la Dârste, din municipiul Brașov.
„Ca urmare a evenimentului rutier produs pe podul din zona Dârste, în dimineața zilei de 04 decembrie 2022, în care mai multe autovehicule s-au tamponat, rezultând avarierea acestora, în conformitate cu prevederile OUG nr 195/2002, administratorul drumului public a fost sancționat contravențional pentru neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile”, au informat, în această după-amiază, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Aceștia nu au precizat valoarea sancțiunii.
La rândul său, purtătorul de cuvănt al Primăriei Brașov (instituție care administrează drumul), Sorin Toarcea, ne-a informat că se așteaptă procesul verbal. Ulterior se va lua decizia dacă se va formula sau nu contestație. În cazul în care se va plăti amendă, banii vor fi recuperați de la operatorul care se ocupă de deszăpezire în oraș.
În carambol au fost implicate 17 autovehicule, între care o ambulanță. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în urma carambolului.
Administratorul acelui tronson de drum este Primăria Brașov. Amintim că reprezentanții Municipalității au informat ieri că s-a dat cu material antiderapant cu aproximativ trei ore înainte de producerea carambolului. Podul pe care s-a produs accidentul este situat la ieșire din Brașov spre București.
Vezi și:
S-a dat sau nu cu antiderapant pe podul de la Dârste?
Primăria Brașov susține că s-a dat cu antiderapant pe podul de la Dârste, unde a fost carambol
Mesajul Poliției Rutiere Brașov, după carambolul dintre 17 autovehicule (video)
Carambol pe podul de la ieșire din Brașov spre București. IPJ: 17 autovehicule implicate
Ce a spus Titi Aur despre carambolul de la Dârste
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
De ce nu spun si ce valoare au amenzile? Daca chiar s-au dat?
Ca, daca-i da o amenda de 100 de lei administratorului, spre exemplu, asta-l va incuraja sa repete „figura”.